Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capul mafiei gălăţene, ucis cu un cuţit în spate

Publicat in Adevarul, marți 10 iunie 2008 ·

Unul dintre cei trei indivizi suspecţi în cazul uciderii lui Marian Ivan, gălăţeanul de 44 de ani cunoscut ca şi cap al lumii interlope locale, a fost reţinut ieri la prânz.

Unul dintre cei trei indivizi suspecţi în cazul uciderii lui Marian Ivan, gălăţeanul de 44 de ani cunoscut ca şi cap al lumii interlope locale, a fost reţinut ieri la prânz.

Poliţiştii spun că identificarea şi reţinerea celorlalţi doi suspecţi este o chestiune de timp. Marian Ivan a fost ucis la miezul nopţii de duminică spre luni, în cartierul Ţiglina III.

Surse din Poliţie spun că Ivan ieşea dintr-un bar împreună cu prietena lui, în jurul orei 23.00, când a fost înconjurat de mai mulţi necunoscuţi. Unul dintre agresori a scos un cuţit pe care l-a înfipt în spatele bărbatului, după care atacatorii au fugit. Echipajul SMURD a constatat decesul la ora 23.59.

Reglare de conturi

Potrivit prim-procurorului Niculae Chirilă, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, "se poate spune că fapta a fost comisă pe fondul unor conflicte mai vechi".

După toate probabilităţile, în această crimă sunt implicaţi trei membri ai unei bande din lumea interlopă condusă de Ion Mocănelu.

Între grupul condus de acesta şi cel al lui Marian Ivan exista, se pare, un conflict care mocnea de mai multă vreme şi înteţit de anul trecut, când 18 membri ai bandei lui Mocănelu au fost arestaţi preventiv. Aceştia ar fi dedus că au fost "vânduţi" de membrii bandei lui Marian Ivan şi de aici conflictele care au culminat cu această crimă.

Marian Ivan a avut mai multe neînţelegeri cu legea, fiind arestat şi condamnat pentru lipsire de libertate şi vătămare corporală din culpă, cu consecinţe grave. De asemenea, el a fost acuzat de ultraj după ce a insultat, ameninţat şi lovit agenţi de pază şi poliţişti.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 4 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 5 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°