Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Extraterestrul" Contra

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 mai 2007 ·

Fundaşul român a pus umărul la cea mai mare performanţă din istoria lui Getafe, calificarea în finala Cupei Spaniei, după un 4-0 împotriva campioanei Europei, FC Barcelona. Jucătorul Fundaşul român a pus umărul la cea mai mare performanţă din istoria lui Getafe, calificarea în finala Cupei Spaniei, după un 4-0 împotriva campioanei Europei, FC Barcelona. Jucătorul nostru a fost unul dintre cei mai buni de pe teren Campioana Europei, FC Barcelona, a suferit joi seară una dintre cele mai mari umilinţe din ultimii ani, pierzând returul semifinalei Cupei Spaniei cu Getafe, scor 0-4. Avându-l pe Cosmin Contra pe teren toată partida, micuţa echipă madrilenă a întors astfel scorul din tur, 2-5, şi s-a calificat, în premieră, în finala cupei, unde va întâlni pe FC Sevilla. Coautor la golul trei al echipei sale, românul spune că acest succes îi asigură încă un sezon la Getafe. După victoria Barcelonei în tur, scor 5-2, Getafe părea ca şi eliminată din semifinalele Cupei Spaniei, mai ales că în timpul partidei de pe Nou Camp Lionel Messi marcase faimosul său gol asemănător cu cel reuşit de Maradona în 1986. Echipa antrenată de Bernd Schuster părea pur şi simpu depăşită de evenimente. Joi, în returul semifinalei, rolurile s-au schimbat. Cu gândul mai mult la cursa pentru titlul de campioană, Barcelona a fost umilită, deşi a aliniat o echipă cu toate vedetele sale. A pierdut cu 0-4, fără să aibă vreo mare ocazie de gol, şi a ratat calificarea în finală. Titular la Getafe şi autorul pasei decisive la cel de-al treilea gol al echipei sale, Cosmin Contra mărturiseşte: "Nu am făcut decât să jucăm cu adevărat bine şi să avem încredere că putem întoarce rezultatul. A fost o seară magică, pentru că am realizat cea mai mare performanţă din istoria clubului cu această calificare în finală". Pentru Contra, succesul împotriva catalanilor înseamnă încă un an în Primera Division. "În vara a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 31 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum o ora
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°