Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Mehedinţi va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publice, în perioada 31 decembrie- 03 ianuarie, suplimentând echipajele de intervenţie ce vor acţiona pe raza judeţului Mehedinţi.
Peste 50 de jandarmi îşi vor face simţită prezenţa joi, 31 decembrie, începând cu ora 15.00, în zona Casei Tineretului, Patinoarului din Severin, precum şi în zonele aglomerate din oraş. “Misiunile jandarmilor vizează în principal prevenirea şi combaterea faptelor de natură să aducă atingere legilor şi normelor de convieţuire socială precum şi identificarea persoanelor şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte”, ne spune Claudia Mendea, purtătorul de cuvânt al IJJ Mehedinţi. Ea ne sfătuieşte, totodată, să fim vigilenţi în zonele agglomerate, unde există momente prielnice pentru sustrageri de bunuri (portofele, telefoane mobile, diverse bunuri).
Pe 1 ianuarie 2010, începând cu ora 20.00, jandarmii vor fi prezenţi în mediul rural, în comunele Izvoru-Bârzii, Jiana, Bâlvăneşti şi Şimian, aisgurând ordinea publică necesară desfăşurării balurilor şi activităţilor ce vor avea loc în noaptea dintre ani la căminele culturale din respectivele commune.