Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretarul judeţului - felicitat că i-a ţinut piept preşedintelui CJ Brăila

Publicat in Vocea Brailei, vineri 1 aprilie 2011 ·

* felicitările vin din partea PDL-iştilor brăileni, care îi mulţumesc lui Nicu Filote că, de această dată, a preferat să respecte legea decât să îi facă pe plac preşedintelui CJ * democrat-liberalii se referă la validarea mandatelor de consilieri judeţeni pentru trei dintre colegii lor, procedură ce era să fie blocată de preşedintele CJ Brăila

Democrat - liberalii brăileni îi mulţumesc secretarului general al judeţului, Nicu Filote, că a avut curajul să îi ţină piept preşedintelui CJ Brăila, în cazul validării celor trei noi consilieri judeţeni PDL. Reamintim că joi, în cadrul şedinţei CJ Brăila, s-a iscat un scandal pe tema validării membrilor PDL care le-au luat locul Gianei Pătraşcu, lui Ionel Adetu şi lui Sorin Sârbu, cu toţii daţi afară din partid cu câteva săptămâni înainte. Mai precis, la şedinţa de joi, preşedintele CJ a început să ridice tonul la secretarul Nicu Filote, intrigat de faptul că acesta a trecut pe ordinea de zi validarea lui Alfredo Pascale, a lui Cristian Mândreanu şi a lui Gheorghe Irimia, asta deşi la mapă nu existau demisiile celor trei daţi afară din partid. Preşedintele CJ a susţinut că, din punctul său de vedere, validarea noilor consilieri ar fi ilegală în acest context, însă PDL-istul Silviu Radu, secondat de secretarul Filote, i-a explicat că, dacă cei trei au fost daţi afară din partid, iar partidul îşi asumă răspunderea pentru asta, procedura este perfect legală. Într-un final, noii consilieri PDL Brăila au fost validaţi, asta numai după ce preşedintele CJ a insistat să se consemneze că secretarul Nicu Filote îşi asumă răspunderea pentru legalitatea proiectelor. "În sfârşit, la CJ au fost validaţi cei trei consilieri PDL. Cu toate că preşedintele CJ a încercat să blocheze această validare, eu vreau să îl felicit public pe dl. Filote că şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu aşa cum trebuie să facă un secretar general al adm

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie pentru un land din Germania: Avertismente de furtuni puternice

Ziare.com acum 52 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 3 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum o ora
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 3 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum o ora
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 3 ore
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă, afirmă un consilier al lui Netanyahu

News.ro acum o ora
Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru dezamorsarea conflictului din Gaza, promovat acum de preşedintele american Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând

Donald Trump şi-a făcut cont pe platforma de socializare pe care voia sa o interzică în trecut

Ziare.com acum o ora
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

Ministerul Finanțelor vizează împrumuturi de aproape 7 miliarde lei în iunie. Ce scop au banii

Capital acum o ora
Băncile comerciale vor împrumuta din nou statul român în iunie 2024. Ministerul Finanțelor a dezvăluit planul pentru luna în curs. E vorba despre împrumuturi cu 1 miliard de lei mai mari decât se preconizase iniţial.

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°