Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Patronul unui club din Focşani, acuzat de lovire

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 4 decembrie 2012 ·

Un bărbat din Focşani susţine că a fost bătut de patronul Clubului „Pulse” şi de bodyguarzii acestuia. Cornel Borcea, de 30 de ani, susţine că, vineri seara, a mers la Club împreună cu fratele său. În jurul orei 2.00 ar fi simţit un miros înţepător şi pentru că îl usturau ochii a ieşit afară. „Era un miros înţepător şi am ieşit afară, pentru că nu mai puteam de ochi. Nu am mers nici cinci metri şi am fost lovit în cap cu un baston telescopic de către patron, Luci Mocanu. Eu am căzut şi după aceea am fost lovit cu picioarele în cap de bodyguarzi şi de el. Am fost lovit şi cu un cuţit în spate, în zona umărului. Lumea a sunat la ambulanţă şi poliţie şi am ajuns la spital. M-au cusut şi au decis să mă interneze. A doua zi am cerut să plec, pentru că eu nu suport spitalul. Nu-i cunosc pe aceşti oameni şi nu am creat niciodată probleme. Nu înţeleg de ce s-a întâmplat asta, poate m-au confundat... şi acum am ameţeli”, a povestit Cornel Borcea.

Medicii au confirmat că bărbatul a fost tratat în Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Focşani. Potrivit acestora, apelul a fost primit la ora 2.55. Bărbatul a fost dus la UPU, unde a fost diagnosticat cu „traumatism cranio-facial, plagă contuză dreaptă, traumatism piramidă nazală, traumatism toracic cu plagă regiunea omoplat drept, echimoze hemitorace stâng şi escoriaţii cot drept”.

Cornel Borcea susţine că a fost, ieri, la Serviciul de Medicină Legală, iar joi urmează să-i fie eliberat certificatul medico-legal. Ieri, el a precizat că va merge şi la poliţie pentru a depune plângere împotriva celor care l-au bătut.

De cealaltă parte, Luci Mocanu spune că afirmaţiile nu sunt adevărate. El a precizat că a avut loc o altercaţie între un grup de persoane, dar că el nici nu a ieşit din club pentru a vedea ce se întâmplă. „Nu este adevărat aşa ceva. Eu nu am lovit pe nimeni. Sunt camere de sup

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seară!

Ziua Constanta acum o ora
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an. Potrivit reprezentanților Patriarhiei Române, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4

Tragedie în Sâmbăta Mare. Un bărbat de 60 de ani s-a aruncat în faţa trenului

Mediafax acum 58 minute
Un accident feroviar s-a produs, sâmbătă, în localitatea Săbăoani, judeţul Neamţ. Trenul Regio care circula pe ruta Bacău-Iaşi a accidentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din judeţul Iaşi. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnficaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Buzău: O tânără de 29 de ani a murit într-un accident rutier pe DN 2 B

News.ro acum 8 ore
O femeie de 29 de ani a murit în urma unui accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2 B, pe raza comunei Cilibia din judeţul Buzău. Potrivit IPJ Buzău, este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcţia Buzău cătr

„Puppy yoga” a fost interzis în Italia după ce au fost raportate presupuse rele tratamente asupra animalelor

Libertatea acum o ora
Persoanele pasionate de yoga au început să meargă în studiourile din Italia care oferă cursuri de „puppy yoga", însă Ministerul Sănătăţii a pus capăt acestei tendinţe în creştere, după ce a interzis utilizarea căţeilor pentru a proteja sănătatea şi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 12 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°