Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obiectivul e clar, doar banii rămân în discuţie

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 24 iulie 2009 ·

Oficialii de la Pandurii au aceleaşi aşteptări de la echipă, ca şi în campionatul trecut, clasarea pe locurile şase-zece. Pandurii a ratat de puţin obiectivul în sezonul 2008-2009, clasându-se pe locul 11, iar jucătorilor li s-a refuzat achitarea primelor de obiectiv, chiar dacă, prin retrogradarea formaţiei FC Argeş, gruparea gorjeană a urcat pe locul zece. „Sezonul trecut am terminat pe locul 11 şi nu vom plăti primele pentru că noi discutăm de performanţa strict sportivă. Pot să retrogradeze din diferite motive trei echipe din ţara noastră“, a rămas ferm pe poziţii preşedintele Condescu. Acesta a discutat cu stafful tehnic şi cu jucătorii modalitatea de premiere pentru sezonul următor, existând în discuţie două variante. „Obiectivul de principiu este clasarea pe locurile şase-zece. Încă nu am stabilit obiectivul pentru sezonul viitor, aştept antrenorii şi jucătorii să vină să vorbim despre obiectiv. Am discutat în perioada asta şi despre sistemul de premiere. Sunt două variante, să vedem pe care o adoptăm. Varianta 1: 50% din prime achitate la fiecare sfârşit de lună şi 50 % la sfârşitul turului, cu un punctaj minim de 52 de puncte, cu eroare de trei puncte, împărţite în mod egal între tur şi retur. Varianta 2: Stabilim două paliere de obiectiv: primul, salvarea de la retrogradare cu anumite plafoane de premiere, iar cel

de-al doilea - clasarea pe locurile şase-zece, cu primele aferente“, a declarat Condescu.

Pandurii, învinşi în amical

Seria invincibilităţii echipei Pandurii Târgu Jiu în perioada de pregătire a fost întreruptă chiar în ultimul test al verii disputat pe terenul Olimpia din Budapesta. Gorjenii au pierdut, scor 2-1, amicalul cu Hapoel Haifa, formaţie nou-promovată în prima ligă din Israel. Raskovic i-a adus pe români în avantaj în minutul 10, după o incursiune a lui Stromajer pe partea dreaptă, Hapoel Haifa asigurân-

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 46 minute
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°