Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele interimar, Crin Antonescu: "În fond, Traian Băsescu a fost demis. În formă, aşteptăm verdictul CCR. Băsescu trebuia să demisioneze. Eu am luat o decizie"

Publicat in Gandul, marți 31 iulie 2012 ·

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat că prima concluzie a referendumului este că "Traian Băsescu a fost demis, în fond", dar aşteaptă decizia Curţii Constituţionale pe care o va respecta.

"Prima concluzie: în fond Traian Băsescu a fost demis, în formă aşteptăm verdictul CCR. În termeni de legitimitate a fost demis de cei care l-au ales preşedinte, de o majoritate reală a cetăţenilor cu drept de vot.5,2 milioane l-au ales preşedinte, 7,5 milioane au spus că trebuie să plece", a spus Crin Antonescu.

Potrivit acestuia, judecătorii Curţii Constituţionale au de luat o decizie grea, având "o povară uriaşă pe umeri", din cauza ambiguităţilor privind numărul persoanelor cu drept de vot. "Cei de la CCR ştiu, după cum ştim toţi, că avem de-a face cu două cifre, una birocratică, valabilă din punct de vedere legal pentru că nu au fost în stare instituţii ale statului să o adapteze la realitate. Aceasta este cifra din listele electorale. Avem de a face cu o listă care reflectă realitatea, oamenii vii cu drept de vot şi poartă cetăţenia română. CCR trebuie să dea un verdict în raport cu legea, are capacitatea şi dreptul de a interpreta în spiritul Constituţiei şi al legii", a adăugat preşedintele interimar. Crin Antonescu l-a descris pe preşedintele suspendat drept un "trişor", care a aşteptat să fie promulgată legea care impunea pragul de prezenţă la referendum pentru a boicota acest scrutin. "Am acţionat ca preşedinte interimar al României. Un candidat a dorit să se comporte ca trişor, ca paiaţa lui Viktor Orban, este treaba lui de candidat. Nu am nici cel mai mic regret sau ezitare că am procedat corect", a declarat Antonescu. El a precizat că Traian Băsescu trebuia să demisioneze după ce a văzut rezultatul referendumului. În privinţa demisiei sale din politică, dacă Traian Băsescu se întoarce la Palatul Cotroceni, Crin Antonescu a spus: "Eu am p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 53 minute
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 38 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum 56 minute
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum o ora
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°