Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Fantana: Primele 5 luni ne indica un an mai bun decat 2009

Publicat in Wall-Street.ro, miercuri 23 iunie 2010 ·

La Fantana, cel mai important jucator pe segmentul distributiei si imbutelierii de apa naturala consumata prin intermediul watercoolerelor, vizeaza o crestere a afacerilor din Romania cu 6%, dupa ce in 2009 compania a raportat un declin de 10%, pe fondul contextului economic dificil. Mihai Matyas, directorul general al La Fantana, vorbeste despre planurile de extindere ale companiei in acest an.

“In 2009 au disparut companii, trend care a continuat si in primul trimestru din acest an, evolutie care ne-a afectat. Anul trecut am pierdut 4% din clienti si un procent similar pentru numarul de dozatoare. Credem insa ca primele 5 luni indica un an mai bun decat 2009. In 2010 au ramas pe piata companiile mai sanatoase”, afirma Mihai Matyas (foto).

Strategia pentru acest an a companiei vizeaza o politica mai agresiva pe segmentul rezidential, respectiv consumul de apa naturala prin intermediul watercoolerelor in propria locuinta. “Aceasta zona este complet libera in prezent si are potential de dezvoltare”, spune Matyas.

In prezent segmentul rezidential are o pondere de 2% din cifra de afaceri a La Fantana, respectiv 4% ca numar de aparate. Pentru 2010 acest segment este estimat sa genereze afaceri de 1 mil. euro.

Oferta La Fantana pe segmentul rezidential include un abonament lunar de 16 euro+TVA (aparat si 4 cutii de apa de cate 10 litri).

In urmatorii 3 ani compania isi propune sa atinga o cota de piata pe zona rezidential de 80% si 70% din piata pe segmentul corporate.

In ceea ce priveste obiectivele financiare, Matyas estimeaza o crestere de 6% a afacerilor, dupa un declin de 10% in 2009, pana la 19 mil. euro. Anul trecut compania a raportat un profit brut de 5,4 mil. euro la nivelul afacerilor din Romania si 6,7 mil. euro la nivel de grup.

Grupul La Fantana este prezent de peste 10 ani in Romania si are doua unitati de imbutel

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 40 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 20 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 20 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: va convoca alegeri generale pentru luna iulie – surse

Mediafax acum 58 minute
Rishi Sunak va convoca alegeri anticipate surpriză pentru luna iulie, potrivit unor surse de rang înalt pentru The Guardian. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 39 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum 2 ore
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°