Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se gripeaza statul "reformat"

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 8 august 2012 ·

Cea mai profunda criza politica pe care o traverseaza Romania, dupa ultima mineriada, are si partile ei bune. Pentru ca developeaza, fara mila, modul in care functioneaza sau nu functioneaza importante institutii ale statului. Ale unui stat pe care suspendatul are pretentia ca l-ar fi reformat in cei 8 ani de mandat, transformati in 8 ani de regim politic. Si iata ca, atunci cand lucrurile ar trebui sa mearga ca unse, respectiv in momente dificile, noi constatam ca institutiile se gripeaza. Si ca reprezentantii lor au posibilitatea, pentru ca nu exista norme precise, sa actioneze impotriva intereselor statului. Sau, chiar daca exista proceduri, ele pot fi cu usurinta ocolite sau incalcate. Tonul il da chiar cel care are pretentia, total absurda, de a se mai intoarce vreodata in functia de presedinte al Romaniei.

Cea mai vizibila si cea mai ostentativa incalcare a normelor statului de drept o putem admira zilnic, de mai multe ori, pe ecranele televizoarelor. Atunci cand presedintele suspendat se aseaza cu spatele la Constitutia cu care si-a tapetat zidul rusinii. Zidul de sub care se adreseaza zilnic cetatenilor carora le-a creat atata suferinta si care i-au cerut si au votat demisia. Statutul sau, asa cum singur a repetat-o de nenumarate ori, este de "simplu cetatean". Adica pus in rand cu acei foarte multi romani care nu-l mai vor si cu cei din ce in ce mai putini care il mai vor. Ei bine, in aceasta calitate, el foloseste vizual, in mod propagandistic si total ilegal coperta Constitutiei Romaniei. Si ramane nesanctionat.

Oameni pe care i-a plasat in cele mai inalte posturi din Procuratura, nu pe baza unor merite, ci pentru a-i sluji interesele politice, Laura Codruta Kovesi si Daniel Morar, actioneaza si ei ilegal. Desi sunt primii dintre cei chemati sa apere legea. Cum altfel, ca sa dau un singur exemplu, ar putea fi interpretat

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la groapa de gunoi de la Galați

G4Media acum 48 minute
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, marți după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului Galați, în zona Tirighina. La fața locului s-au deplasat 3 mașini de stingere și o autocisternă. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/W

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 35 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°