Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SE ÎNTORC ACASĂ! Motociliştii braşoveni au terminat turul lumii

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 22 septembrie 2010 ·

Adrian Marian Mâţoi şi Radu Fratu au străbătut Asia şi America, iar la începutul acestei săptămâni se aflau în Germania. Cei doi tineri au făcut cam tot ce le-a trecut prin cap: au făcut surfing în Hawaii, au jucat la

casinourile din Las Vegas, au

pescuit somoni în Alaska, ba chiar pot să se laude că au fost în

Waikiki sau Honolulu. Dacă totul merge bine, băieţii vor traversa Europa de Vest şi vor ajunge în România la sfârşitul săptămânii

l lumii a ajuns aproape de final. Braşovenii Adrian Marian Maţoi şi Radu Fratu, de 27, respectiv 28 de ani, au ajuns în Europa de Vest, după ce acum trei luni au plecat din Balcani spre Est, în Rusia şi Mongolia. Plecarea a avut loc pe 18 iunie, băieţii reuşind să traverseze Terra - de la Est la Vest- prin Asia, America de Nord şi Europa.

Prima parte a traseului a cuprins Rusia, Mongolia şi Coreea, braşovenii expediindu-şi motociletele apoi în Vancouver, Canada, pentru că legislaţia rutieră coreeană nu permite conducerea de autovehicule cu permise europene. Apoi, băieţii s-au relaxat în Hawaii. „După ce am expediat motoarele din Busan în Vancouver şi am fost prin Japonia, ne-am întors în Seul pentru a lua avionul spre Honolulu. Prima impresie plăcută a fost legată de vreme, foarte blândă şi plăcută. De câteva ori pe zi plouă, dar apa era mai degrabă pulverizată, menită să te răcorească. Am aterizat pe insula Oahu. Plajele sunt pline de surferi care profită de valurile oceanului cu apa foarte limpede. Într-adevăr, Hawaii sunt un paradis în mijlocul oceanului. După o săptămână de relaxare, am zburat direct în Alaska, la pescuit de somoni. Următorul popas a fost în Vancouver, unde am rămas o săptămână în aşteptarea motocicletelor. Pentru a ne reintra în formă, am închiriat două biciclete şi am făcut multe trasee”, ne-a scris pe e-mail Adrian Marian Mâţoi.

Surfing şi cazinour

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 7 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°