Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberă, "Doamna de fier" a Bosniei a ajuns acasă

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 27 octombrie 2009 · ·

Acuzată de crime de război, Biljana Plavsici, fostul preşedinte al sârbilor din Bosnia, eliberată astăzi din închisoarea din Suedia a ajuns deja la Belgrad, anunţă AFP. Biljana Plavsic a părăsit aeroportul puţin după ora locală 14.00 la bordul unei maşini şi în compania premierului Republicii Srpska, entitată sârbă din Bosnia, Milorad Dodik, potrivit postului sârb de televiziune B92. Apoi, Plavsic a ajuns în cartierul Vracar, unde aceasta are un apartament, mai spune aceeaşi sursă.

Ea le-a promis jurnaliştilor că va face o declaraţie de presă şi le-a spus că se bucură că a fost eliberată şi că este nerăbdătoare să-şi vadă fratele şi frumoasa soră, precizează AFP.

Eliberată pentru bună purtare

Detenţia din Suedia s-a încheiat în momentul în care aceasta a urcat la bordul unui avion şi a părăsit Stockholmul, potrivit lui Lars Nylen, directorul general al Serviciilor penitenciare.

Plavsici a executat două treimi din pedeapsa de 11 ani, pronunţată de Tribunalul Penal Internaţional (TPI).

TPI pentru fosta Iugoslavie a aprobat, luna trecută, eliberarea anticipată a Biljanei Plavsici, condamnată, în februarie 2003, la 11 ani de închisoare. Legea suedeză permite eliberarea unui deţinut după ce a ispăşit două treimi din pedeapsă, pentru bună purtare.

"Doamna de fier a Bosniei"

Născută pe 7 iulie 1930, la Tuzla, în nord-estul Bosniei, într-o familie de burgheză şi intelectuală, Biljana Plavsic a obţinut catedra de bilologie de la Universitatea din Sarajevo. Biljana Plavsic s-a făcut cunoscută prin naţionalismul şi determinarea din timpul războiului din Bosnia, iar aşa şi-a câştigat şi numele de "Doamna de fier". Fost vice-preşedinte între 1992-1995, aceasta a devenit preşedinte în 1996, după retragerea lui Radovan Karadzici.

Cea care a fost condamnată pentru crime de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum o ora
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Florin Matache- „Eroul de la Liberec” și jurnalistul Silvian Bădulescu

Cancan acum o ora
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Fostul portar al „câinilor”, Florin Matache – „Eroul de la Liberec” și jurnal

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 49 minute
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 22 minute
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum o ora
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Soldatul american acuzat de furt în Rusia a provocat daune "semnificative", susține un tribunal rus. Ce spune Pentagonul despre acțiunile lui Gordon Black

Ziare.com acum 46 minute
Gordon Black, soldatul american care este arestat în oraşul rusesc Vladivostok cel puţin până la 2 iulie, a fost acuzat oficial de furt de natură să provoace pagube semnificative, conform deciziei tribunalului rus, relatează Reuters. Tribunalul dist

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 3 ore
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°