Nu cred ca pe parcursul ultimilor saptesprezece ani s-a mai intamplat vreodata ca un alt ministru sa fi candidat cu mai mult aplomb, dupa numai trei luni de ministeriat, la titlul suprem de ”Bula” al scenei politice, asa cum o face cu o neostoita daruire actualul ministru al Justitiei.
”Performantele” lui Tudor Chiuariu au depasit, din prima clipa, orice imaginatie si continua sa se succeda intr-o sarabanda ce pare fara de sfarsit.
Ziarele ii dedica pagini intregi; posturile de televiziune jubileaza si inmagazineaza materie prima pentru talk-show-urile urmatorilor cativa ani; bancurile care circula deja pe seama lui pot fi adunate intr-un volum gros cam cat cartea de telefon.
Intr-un mod mai discret sau, cel mai adesea, cu tonul cel mai ritos opinia comuna in toate comentariile care ii sunt dedicate sustine ideea ca tanarul adus de la Iasi pentru a recupera de urgenta ministerul configurat de Monica Macovei nu sufera de un coeficient prea ridicat de inteligenta, ba din contra ar fi o proba dintre cele mai expresive ale adevarului sustinut de o anumita scoala de
gandire darwinista, conform careia ”primele creiere care se trezesc la viata sunt cele mai simple”. Personal, nu am avut placerea sa-l cunosc pe dl.
Tudor Chiuariu, dar am motive sa ma indoiesc ca un diagnostic pus exclusiv pe seama unui IQ mai scazut ar fi calea cea mai adecvata pentru a ne apropia si a intelege un personaj in fata caruia o lume intreaga se simte pe cat de revoltata, pe atat de descumpanita.
Si asta pentru simplu motiv ca imi este imposibil sa ma gandesc la cei care l-au pus in fruntea Justitiei si, in pofida a tot ce se intampla acolo, il pastreaza in functie ca la niste admirabili samariteni. Rezistenta la rupere a lui Tudor Chiuariu in fata valului de critici neiertatoare si de huiduieli tot mai vehemente nu rezida nici
