Conceptul general al ansamblului Domeniile Vlăsia este de a crea un peisaj armonios, plăcut şi productiv, un peisaj comestibil, un ecosat în care omul să îşi regăsească legăturile cu pămîntul şi cu anotimpurile. Ecosat vine din Ecovillage. Expresia Ecovillage a fost folosită şi definită de Diane şi Gilman Robert în 1991, într-un raport scris pentru Gaia Trust, şi a fost preluată la Summitul Pământului de la Rio de Janeiro, în 1992. Ecosat este un termen născut din fuziunea între cuvintele de ecologie şi sat. Face parte din categoria de proiecte de microsocietate, dedicate celor care doresc să trăiască „împreună”, într-un cadru natural, de altă calitate, plăcut şi util. Deja în societăţile tradiţionale se observă structuri săteşti organizate în jurul unui „scop” comun, verde... De exemplu, satul Charlottenburg din judeţul Timiş, creat de crescătorii de omizi. În mijlocul satului era o livadă de duzi. Unele elemente de bază se regăsesc dintr-un sat ecologic în celelalte: calitatea mediului, viaţa socio-economică şi preocupări legate de agricultură. Dificultatea de a aduna proiectele provine din faptul că nici unul dintre ecovillages (ecosate) nu funcţionează în acelaşi mod. Sînt mari diferenţe între o locaţie alternativă rurală şi izolată şi o societate civilă creată în apropierea unei metropole.
DE ACELASI AUTOR Grădinile săteşti „O privire din interior a grădinii de la sat“ Mateiaş - un peisaj cultural protejat (hic!) Punctul comun al tuturor acestor iniţiative este intenţia de a crea un spirit comunitar viu, bazat pe valori ecologice şi solidare. Create ca locuri de experimente alternative, ecosatele găzduiesc, în general, o zonă de recepţie, de producţie de legume, o minifermă, construcţii ecologice, centre de petrecere, ateliere artistice...
Casa Vlăsia este un nou reper vizual şi cultural, un loc de convivialitate, de întîlnire, un loc de trans