Vin la slujbă ca la club. E trendy să ai cruce mare la gât și, în noaptea Învierii să pui pe masă, lângă sticla de whisky, Lumina luată din Lumină.

Împărtășania de la unu noaptea!

Cetățeanul tânăr, perfect adaptat urban, își verifică pentru ultima oară ținuta. Cămașa cu model tribal e deschisă la al doilea nasture de la gât. Blugii rupți strategic, să pară vechi, gen clasa muncitoare, sunt decorați cu curea țintuită în catarama Di and Gi. Părul stă rezonabil în șuvițe înfipte bine de gel, ceară și fixativ. Să nu scape vreun fir. Pe caloriferul, model 1978, stă candela cumpărată prevăzător de la o „instituție” acreditată. Fumul va fi de calitate. Flacăra la fel.Pentru un moment îi scânteiază un gând: „Ce băiat deștept a fost ăla care a inventat mecanismul de protecție!”. Nu mai e ca pe vremuri când fereai flacăra cu mâna și o bucățică de carton sub formă de floare pe care să curgă parafina Învierii. Nu pe pantaloni. Petele de parafină nu ies decât cu mare dificultate și mai bine cumperi candele decât pantaloni.

Cetățeanul tânăr, perfect adaptat urban, își finalizează opera cu doze copioase de parfum. Să știe țăranii că el nu se dă cu parfum contrafăcut. Și ce dacă va intoxica liftul. Și ce dacă taximetristul va deschide, exasperat, geamurile și poate va goni peste viteza legală doar-doar prinde vreo moleculă de oxigen inodor risipită. În Săptămâna Mare, românul spălat, poate preaspălat - după caz - își etalează cultura de BCA prietenilor, dar mai ales dușmanilor. Sărăcia e ascunsă strategic sub odicolon. Care nu se mai fabrică de mult în Koln.

La slujbă pe tocuri, cu extensii și gel cât încape!

Ce-l mână în acțiuni nici el nu mai știe. În fapt, tradițiile n-au existat niciodată. Dacă cineva l-ar întreba, curios, de ce face fiecare gest pe care îl face ar avea dificultăți să explice. Unde mai pui că inexplicabilul face parte din mister.