Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adulter fără limite. Până la ratare

Publicat in Viata Medicala, vineri 17 decembrie 2010 ·

Ultimul film în care ne-a încântat prezenţa şi jocul lui Kristin Scott Thomas a fost Il y a longtemps que je t’aime, o adevărată bijuterie încărcată de sensibilitate şi dramatism, povestea unei mame care încearcă să îşi revină la normal după teribila şi necesara moarte a unicului copil. Rolul în sine i-a permis lui Scott o adevărată desfăşurare de forţe actoriceşti, prin delicateţea şi sensibilitatea interpretării. Dar cum nu toate rolurile sunt la fel de ofertante, nu putem decât să remarcăm tentative, încercări, fel şi fel de variaţiuni pe aceeaşi temă. În Partir – Ruptura al Catherinei Corsini, o interpretează pe Suzanne, o femeie căsătorită, cu o familie reuşită, un soţ (medic de succes) în permanenţă ocupat şi doi copii. (...)

Publicitate În urmă cu mulţi ani, decisese să se dedice familiei, creşterii copiilor, drept urmare a renunţat la profesia de fizioterapeut spre a avea mult mai mult timp pentru viaţa personală. Însă chiar şi atunci când ajunge să aibă tot ce îşi doreşte, viaţa Suzannei pare să nu aibă suficientă sare şi piper. Mariajul a devenit o formalitate rutinantă, orice urmă de sentiment profund pare să se fi stins de-a lungul anilor, drept urmare, Suzanne revine în muncă, începând prin a-şi construi un cabinet în curtea din spate a casei. Iar povestea de abia acum începe, cu toate întorsăturile de situaţii, nervii şi certurile domestice de rigoare. Desigur că în viaţa de cuplu există un moment când ceva trebuie sau se întâmplă să nu mai funcţioneze normal. Fie ea rutina, fie formalitatea, fie obişnuinţa, toate sunt sub acelaşi acoperiş atunci când începe un nou capitol. (...) Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Ultimul film în care ne-a încântat prezenţa şi jocul lui Kristin Scott Thomas a fost Il y a longtemps que je t’aime, o adevărată bijuterie încărcată de sensibilitate şi dramatism, povestea unei mame care încearcă s

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 32 minute
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

”Nu suntem pregătiţi”. Netanyahu respinge orice acord cu Hamas care prevede încetarea războiului

Ziare.com acum 16 minute
Premierul Benjamin Netanyahu a transmis o declaraţie în care subliniază fără echivoc faptul că Israelul nu va accepta încetarea campaniei şi retragerea trupelor israeliene din Fâşia Gaza. Declarația vine după zvonurile care au circulat în weekend cu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 58 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 59 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Netanyahu spune că încheierea acum a războiului din Gaza ar menţine Hamas la putere

Mediafax acum 44 minute
"În timp ce Israelul a dat dovadă de bunăvoinţă, Hamas rămâne înrădăcinat în poziţiile sale extreme - cererea de a ne retrage toate forţele din Fâşia Gaza, de a pune capăt războiului şi de a lăsa Hamas la putere", a declarat Netanyahu, potrivit Reut

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 26 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°