De ce nu sunt şi la noi noţiunile politice cu picioarele pe pămînt şi capul pe umeri, nu e chiar greu de desluşit. Motivul este acela că, pentru a fi oglinda fidelă a realităţii, trebuie să se contorsioneze întratît, încît ajung un fel de Statu-palmă-barbă- cot-jumătate-de-om-călare-pe jumătate-de-iepure-şchiop.

Nimic mai exemplar decît ceea ce ar fi trebuit să fie exerciţiul democratic al confruntării dintre banca guvernamentală şi cea a opoziţiei pe tema pachetului de măsuri considerat de guvernare necesar şi ine-vitabil.

Într-o lume în care politica şi-ar îndeplini funcţiile ei normale, aceea de mecanism de formulare a opţiunilor, de selecţie a lor, de acreditare a celor care devin obligatorii, ulterior de implementare a măsurilor şi evaluare a rezultatelor, România ar fi trebuit să aibă de multă vreme o confruntare directă şi decisivă între opţiunile care o pot scoate din prăbuşirea accelerată în care s-a angajat. Doar că la noi această confruntare nu a avut niciodată loc şi nu are nici acum, cu prilejul acestei confruntări "politico-aritmetice."

E suficient să luăm aminte la conţinutul actului politic pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului. El nu este şi nici măcar nu mai pretinde să fie un program al ieşirii din criză. Nu este cîtuşi de puţin opţiunea guvernării cu privire la măsurile care vor face din societatea românească una capabilă să reia cu succes eforturile de dezvoltare, să părăsească traiectoria distrugerii şi acumulării consecinţelor distrugerii în care s-au întrecut guvernările post-decembriste, să redea speranţa că o viaţă civilizată este posibilă pentru cei mai mulţi trăitori ai secolului XXI, chiar şi aici pe meleagurile noastre post-mioritice.

Nu, programul are un singur scop: să scoată de undeva, anume din buzunarele salariaţilor şi ale pensionarilor banii de care guvernul nu se mai poate împru