● Gheorghe Crăciun, Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa Russa (1993-2000), Colecţia "Odiseu", Editura Paralela 45, 2006.
Să recunoaştem, corpul, corporalitatea, corpul trăit nu sînt astăzi teme la modă în România. "Corpul neîndoielnic", "trupul sufletesc", "trupul singur" par concepte slabe, umbrele bune pentru defulări teoretice, subiecte de seminar franţuzit (sau americanizant) pe care se exersează mai ales cercetătorii şovăielnici, în căutare de zone marginale, amatorii ambigui de graniţe interdisciplinare şi de despicare a firului în patru. Subiectele "tari" şi la modă sînt din altă zonă: mecanismele represiunii şi cenzurii în comunism, rezistenţa prin cultură, memoria şi (anti)nostalgia, reeducarea şi prigoana, asumarea şi refuzul ideologiei, oglinda idilică şi fragmentară a perioadei interbelice. Cu toate acestea, cele mai importante cărţi din ultimii ani au abordat subiectele centrale printr-o grilă mai "omenească". În volumele Ruxandrei Cesereanu, ale lui Stelian Tănase, Vladimir Tismăneanu, Eugen Negrici, Ioana Pârvulescu, Radu Clit, G. Brătescu (pentru a lăsa deoparte literatura propriu-zisă, unde lista ar fi nesfîrşită), revelatorul abjecţiei, al curajului demenţial, al reprimării fizice sau psihologice, al laşităţii sau al interesului, al meschinăriei sau egotismului este chiar corpul fizic, reduta ultimă a supravieţuirii tangibile. Un studiu al malformaţiilor interioare în comunism ar trebui să ia în considerare de-a dreptul clinic chestiunea corporalităţii, respingînd, aşa cum o făcea un celebru neurolog contemporan, Antonio R. Damasio, ideea, pe cît de precară, pe atît de răspîndită, că "raţiunea, judecata morală şi suferinţa provocată de durerea fizică sau exaltarea emoţională ar putea exista separat de corp". Ca să nu mai punem la socoteală tradiţia modernă (fenomenologică, ştiinţifică, dar şi literară) a temei, a cărei bibliografie (
