Au fost depistate în trafic în urma unui control tematic al Serviciului de Poliţie Rutieră din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea.
Este vorba despre o acţiune privind legalitatea transporturilor de mărfuri şi persoane, organizată la finalul acestei săptămâni.
Oamenii legii au identificat două autobuze care efectuau transport rutier de persoane contracost prin curse regulate speciale, fără să deţină licenţă de traseu pentru efectuarea acestui tip de transport. Cele două autobuze nu vor mai putea circula timp de şase luni.
De asemenea, rutieriştii au oprit în trafic şi un microbuz care transporta mai multe persoane decât numărul de locuri înscris în certificatul de clasificare al autovehiculului.
Tot în cadrul acţiunii a fost oprit şi un autocamion care efectua transport de mărfuri generale fără sa deţină licenţă de transport.
„În cadrul acţiunii poliţiştii au aplicat zece sancţiuni contravenţionale în valoare de 42.000 lei“, a spus Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Poliţiei Tulcea.
Mai citiţi şi:
CONTROALE Şoferii de autobuze, prea agresivi în trafic
Şoferi neglijenţi, autobuze supraaglomerate