Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parc industrial la Mioveni

Publicat in Capital, vineri 28 iunie 2013 ·

Autorităţile locale din oraşul care găzduieşte fabrica Dacia încearcă să atragă şi alţi investitori prin deschiderea unui “ Parc Tehnologic Industrial Ştiinţific” ce urmează să fie inaugurat pe 4 iulie

Un parc industrial cu o suprafaţă de 36 de hectare va fi inaugurat în Mioveni pe 4 iulie. Proiectul iniţiat de autorităţile locale are posibilitatea de a fi extins până la 80-100 de hectare în condiţiile în care va exista interes din partea potenţialilor investitori. De asemenea, în proiect este inclusă şi dezvoltarea unui parc fotovoltaic de trei hectare aflat deocamdată în faza studiului de fezabilitate. Ansamblul industrial va fi asigurat cu utilităţi, de la apă potabilă, curent electric şi canalizare până la alimentarea cu gaze naturale. Legislaţia din România conferă firmelor care activează în astfel de parcuri mai multe facilităţi, cele mai importante fiind cele de natură fiscală. Astfel, potrivit OG 65/2001, firmele au posibilitatea de a-şi deduce din profitul impozabil până la 20% din valoare investiţiilor în utilităţi dar şi să amâne plata TVA pentru aceleaşi tipuri de proiecte.

Mii de hectare pentru parcuri industriale. Industria auto încă mai mişcă

Peste 1.200 de hectare de teren au fost cumpărate în jurul marilor oraşe pentru ceea ce ar fi urmat să devină noua industrie a României, arată o analiză Capital realizată la finele anului trecut. Scăderea consumului şi lipsa de interes manifestată de investitori pentru zona de producţie locală trag însă în jos un sector care ar fi trebuit să ducă la relansarea economiei. Cel mai mare stoc de terenuri achiziţionate cu scopul dezvoltării de parcuri industriale se găseşte în jurul Bucureştiului, unde investitorii imobiliari au acumulat peste 500 ha, conform DTZ Echinox. În oraşele cu potenţial industrial ridicat mai sunt grupate alte 700 ha de teren neutilizat: Plo

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

HotNews acum 32 minute
Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Hotel din AntalyaFoto: K. Kreder / ImageB

VIDEO Imagini cu bătaia dintre deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu

G4Media acum 23 minute
Camerele de supraveghere din Parlament au surprins bătaia dintre deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/WhatsApp-Video-2024-05-21-at-12.33.10.mp4 Conflict violent în Parlament între doi deputați. Fl

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum o ora
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum 41 minute
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum o ora
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 3 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Piaţa românească de investiţii imobiliare a încheiat primul trimestru cu tranzacţii de 202 mil euro

Mediafax acum 32 minute
România a avut cea mai bună performanţă în comparaţie cu celelalte cinci economii majore (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia) din Europa Centrală şi de Est (ECE), într-un context în care activitatea pe piaţa din regiune a fost redusă, iar

Asigurătorii anunță că au plătit anul trecut despăgubiri de 13 milioane de euro în urma incendiilor. Cu cât le-au crescut veniturile

HotNews acum 20 minute
​Despăgubirile achitate anul trecut de către firmele de asigurări pentru prejudiciile produse locuințelor de către incendii au depășit 63,3 milioane lei (cca. 13 milioane euro), în creștere cu 46% față de anul anterior, a anunțat marți UNSAR, asocia

Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe cu proba la limba română

HotNews acum 7 ore
Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe marţi cu proba la limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Miercuri va avea loc proba la matematică, iar elevii din part

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Vremea

București
acum

23°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°