Gabriel Oprea, preşedintele executiv al UNPR, a declarat, ieri, la Cluj-Napoca, la o reuniune a formaţiunii, că România a avut norocul ca în perioada crizei economice să aibă ca preşedinte "un bărbat de stat, un patriot" care a sprijinit Guvernul dincolo de orice calcul politic.
Gabriel Oprea a afirmat că, prin sprijinul dat Guvernului în perioada de criză, UNPR a sprijinit, de fapt, România, să nu se prăbuşească economic, rol care va fi recunoscut în istorie.
"Acum doi ani, România se afla în plină criză economică. Guvernul era căzut, iar opoziţia spune că nu este criză, ci doar incompetenţa Guvernului. Atunci a căzut Grecia. (...) Mai mulţi parlamentari ne-am strâns şi am dat mâna să sprijinim Guvernul. Prin sprijinirea Guvernului, UNPR a sprijinit România să nu se prăbuşească într-un haos economic", a spus Gabriel Oprea. Ministrul Apărării a mai spus că partidul din care face parte va ajunge un mare partid pentru că marile partide peste tot în lume, dar mai ales în România, s-au născut în momente grele pentru ţară.
"Istoria va recunoaşte rolul UNPR. În momentul în care ne prăbuşeam economic, UNPR a susţinut România să nu intre în dezastru economic. România a avut şansă, a avut norocul să aibă preşedinte un bărbat de stat, un patriot, un om care, dincolo de orice calcul politic, de demagogie, de voturi, a sprijinit Guvernul", a mai spus Gabriel Oprea.
El a susţinut că România este lăudată în plan internaţional pentru măsurile luate pentru ieşirea din criza economică şi se vorbeşte "despre modelul românesc de a gestiona o criză".
"Acum, ţări puternice economic din Europa taie salariile şi iau măsuri de austeritate fără precedent", a afirmat Oprea.