Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studiu: Bem 778 de ceşti de cafea pe an

Publicat in Jurnalul, luni 26 octombrie 2009 ·

Un român bea în medie două kilograme de cafea pe an, mai puţin decât un german, de exemplu, care bea o cantitate dublă de cafea pe an, dar mai mult decât un ungur sau un englez. Savurarea ceşcuţei cu lichid energizant se traduce într-o afacere de peste 400 de milioane de euro.

Până în 2011, însă, influenţaţi de schimbarea modului de viaţă, românii vor bea, în medie, peste 900 de ceşti de cafea pe an, dublu decât un ungur, care va bea doar 430 de ceşti de cafea pe an.

"Cafeaua rămâne cea mai importantă băutură caldă din România, însă la un nivel de consum relativ scăzut în comparaţie cu majoritatea ţărilor din Europa de Vest mai ales din cauza nivelului de trai nu foarte ridicat şi a numărului mare de persoane care locuiesc în zone rurale şi oraşe mici. Cea mai mare creştere se va înregistra în următorii ani la cafeaua instant, datorită produselor 3 în 1 sau 4 în 1, cele mai des utilizate de persoanele tinere", potvit unui studiu Euromonitor.

Totodată, dezvoltarea segmentelor de cafea "la pachet" şi a aparatelor de cafea va ajuta la creşterea pieţei de cafea din România, mai ales în marile oraşe, unde consumatorii au un stil de viaţă mai dinamic, care le afectează obiceiurile de consum.

Anul trecut, în România s-au consumat două kg de cafea pe cap de locuitor, în total 42.100 de tone de cafea, pe când în Germania, cunoscută şi ca una dintre cele mai mari consumatoare de bere, există o rată de consum ridicată şi în ceea ce priveşte cafeaua, ajungând în 2008 la 5,7 kg de cafea pe cap de locuitor, adică 462.000 de tone consumate în total, potrivit aceluiaşi studiu. Cei mai mari consumatori de cafea sunt în Finlanda, unde se consumă 11,8 kg de cafea pe cap de locuitor, potrivit unui alt studiu internaţional. Piaţa de cafea din România, estimată anul acesta la 414,7 milioane de euro, va creşte cu 8-9% în următorii doi ani, ajung

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 22 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum o ora
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum o ora
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 34 minute
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 7 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 6 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°