Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, care candidează pentru un post de deputat în Colegiul nr. 1 Suceava, a anunţat că în campania electorală pentru alegerile parlamentare va vorbi în special despre „dorinţa noastră, a celor din USL”, de a face bine fiecărui individ în pace. Băişanu a spus că va avea o campanie pozitivă, în care va prezenta proiectele pe care le are pentru creşterea nivelului de trai al sucevenilor. Alexandru Băişanu a ţinut să sublinieze că nu se aşteaptă la o campanie uşoară, având în vedere că „am simţit deja veninul portocaliilor prin diferitele mesaje pe care le transmit ei”.
„Campania mea va fi asumată în detaliu. Am mai făcut o campanie pe municipiul Suceava şi am câştigat acest colegiu în faţa primarului Ion Lungu, cu 54%. Am pierdut pe Colegiul Burdujeni, dar pe colegiul pe care candidez acum am câştigat în faţa lui Ion Lungu. Nu voi răspunde sub nici o formă atacurilor şi provocărilor. O să mă focusez în continuare pe acel proiect social pe care l-am început de ceva vreme, care îmi aduce în fiecare zi noi şi noi date, noi şi noi probleme pe care sucevenii le au”, a declarat Băişanu. Liderul liberalilor suceveni a arătat că în momentul de faţă municipiul Suceava este un oraş fără identitate, care are nevoie de sprijin la nivel naţional. Alexandru Băişanu a spus că a discutat şi a cunoscut peste 1.000 de suceveni care au probleme reale, „legate de sărăcie şi de incapacitatea de a-şi duce zilele mai departe, tocmai datorită unui sistem ticăloşit care a funcţionat în Suceava timp de patru ani”.
Băişanu a contestat modul în care PDL şi-a promovat proiectele „faraonice şi fanariote”, precizând că în timp ce democrat-liberalii vorbesc „foarte mult despre asfalt” şi despre proiecte foarte mari, populaţia are nevoie de lucruri reale, de locuri de muncă „şi de foarte multe chestiuni care ţin de viaţa de zi cu zi”. „Cei de la PD