Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CURAJ SAU NEBUNIE? 700 de oameni au murit în această zonă. El vrea să o traverseze pe sârmă

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Nik Wallenda, supranumit "regele mersului pe sârmă la mare înălţime" şi prima persoană din lume care a traversat cascada Niagara pe sârmă, va incerca sambătă să facă acelaşi lucru deasupra Marelui Canion, prăpastia care în ultimul secol a dus la moartea a 700 de oameni.

Marele Canion al fluviului Colorado, situat în Arizona, Statele Unite ale Americii, este la fel de mortal pe cât este de impresionant din punct de vedere vizual, după cum îl descrie Daily Mail.

În ultimul secol 700 de persoane şi-au pierdut viaţa în canionul creat de fluviul Colorado: unii oameni au căzut din greşeală sau s-au aplecat prea mult în timp ce făceau o fotografie, în vreme ce alţii au sărit intenţionat în prăpastie.

Nik Wallenda, în varstă de 34 de ani, este primul care încearcă să traverseze Marele Canion mergând pe o sârmă de doar cinci centimetri.

Bărbatul se va afla la o înălţime de aproximativ 457 de metri în aer şi va trebui să parcurgă o distanţă de circa 426 de metri. Spre deosebire de traversarea pe sarmă a cascadei Niagara, cand, la insistenţele televiziunii care a transmis expediţia în direct, a purtat hamuri pentru siguranţă, de această dată Wallenda nu va avea niciun dispozitiv pentru protecţie.

Deţinător a şase recorduri Guinness, Nik Wallenda a ales pentru această provocare o porţiune relativ îngustă a Canionului, cunoscută sub numele de Hellhole Bend ("arcul Gaura Iadului").

Greutăţi de contrabalansare au fost deja montate de-a lungul sarmei pentru a o stabiliza, în contextul în care rafalele de vant din interiorul Canionului, destul de puternice încat să dărame elicoptere, ar putea avea o viteză de aproximativ 56 de kilometri la oră.

Cablul de 8,5 tone care va fi suspendat este fixat prin patru ancore, fiecare la 4,5 metri în pămant.

Wallenda estimează că traversarea, care va începe la ora 8 p.m. (ora Statelor Unit

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°