Poezia
Şi-această bizară îndemînare
a neputincioasei puteri
artificială viaţă cu temă dată
sintagme ce se-ncheie cu nasturi
suflet fierbînd cum un ceai.
Ce vreţi
Ce vreţi aceasta-i pilda
care nimic nu mai înseamnă
ziua lungă a unui deget uitat în deşert
apa care suferă-n cană
ascunsă-n adîncimi rînduiala
ca bombele pline de zahăr
ca exploziile distrugînd edificiile vîntului
mlaştini legate cu frînghii aidoma unor tauri nărăvaşi
plămîni luîndu-şi zborul aidoma unor acvile
izvoare aţipind pe pumnul tău închis
asemeni unor fluturi.
Ce aberaţie
Ce aberaţie ivirea dimineţii
din gura viperelor ies trenuri
trenurile se opresc într-un şemineu
în şemineu se-aprinde focul
în foc sternurile noastre aprinse troznesc cum vreascuri.
Această energie
Această energie a privirii
care deflorează oglinda.
Scîncete care cad
Scîncete care cad dincolo de lucruri
unelte atît de fragile încît
nu trebuiesc nimănui
rindele care subţiază văzduhul
ciocane care bat în lumină
şi noi unde rămînem?
în aceeaşi iarbă măruntă cum un scris
întrebîndu-ne din ce e făcut sufletul -
din culori şi din umbre
şi din cîte-o sclipire de-atenţie
care vine pe neaşteptate.
Mai neverosimilă Moartea
Mai neverosimilă e Moartea decît învierea
de-o mie de ori mai grea
căci e ca o scrisoare de-o mie de ori împăturită
scrisă într-o limbă pe care n-o cunoşti
pe care trebuie s-o citeşti cu ochii închişi
dar învierea se-aţine pe-alături
cum un aparat de proiecţie @
