Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China incepe sa-si arate muschii

Publicat in Adevarul, marți 15 martie 2005 ·

Parlamentul de la Beijing autorizeaza folosirea fortei impotriva Taiwanului Cu un sfert de secol in urma, China era numita gigantul in amortire. De atunci, s-au petrecut multe transformari. Sub impulsul programului de reforme si al politicii de deschidere promovate de Deng Xiaoping, economia chineza s-a dezvoltat furtunos, ritmul ei de crestere fiind in prezent cel mai dinamic din lume. Astazi, se poate vorbi cu deplina indreptatire de gigantul care se trezeste. Si, in aceasta calitate, China incepe tot mai mult sa-si revendice locul ce i se cuvine pe esichierul mondial, paralel cu cresterea economica intarindu-si si puterea militara. Un obiectiv politic primordial urmarit este reunificarea tarii prin revenirea Taiwanului la patria-mama, potrivit principiului "o tara, doua sisteme". De la sfarsitul razboiului civil, in 1949, Taiwanul, care numara 23 milioane de locuitori (fata de cei peste un miliard si un sfert ai Chinei continentale) se bucura de o independenta de facto. Beijingul incearca sa impiedice cu orice pret ca taiwanezii sa proclame un stat distinct fata de China continentala, masura cea mai semnificativa in acest sens fiind legea antisecesionista adoptata la sfarsitul lucrarilor actualei sesiuni a parlamentului (Adunarea Nationala Populara), care, prevazand "un grad larg de autonomie" a Taiwanului, dupa reunificarea pasnica, nu exclude, in acelasi timp, "recurgerea la mijloace nepasnice", in cazul cand conditiile reunificarii vor disparea cu totul. Potrivit analistilor, ar fi vorba de instaurarea unei blocade (in prezent intre China continentala si Taiwan exista schimburi comerciale intense), de sanctiuni economice si, in ultima instanta, chiar de actiuni militare. In acest scop, Adunarea Nationala Populara a aprobat sporirea cu aproape 13 la suta a cheltuielilor militare, care au ajuns astfel la 29,5 miliarde dolari. In realitate, potrivit unei analize

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Grindină în vestul României. Localnicii se plâng că au fost afectate livezile și grădinile

HotNews acum 26 minute
Mai multe județe din vestul României au fost afectate la primele ore ale după-amiezii de duminică de ploi abundente care, pe alocuri, au fost însoțite de grindină. Aceasta a afectat serios grădinile și livezile, mai ales că arborii se află în perioa

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°