Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oficialii corupţi din China au deturnat peste 87 mld. euro în mai puţin de 20 de ani

Publicat in Capital, vineri 17 iunie 2011 ·

Oficialii şi angajaţii ai companiilor de stat din China au deturnat peste 87 de miliarde de euro în mai puţin de 20 de ani, arată un studiu al Băncii centrale a Chinei publicat săptămâna aceasta, transmite AFP.

Potrivit acestui studiu, între 16.000 şi 18.000 de cadre guvernamentale şi directori ai companiilor de stat au fugit din China sau pur şi simplu au dispărut după ce au realizat câştiguri ilegale în valoare de aproximativ 800 miliarde de yuani (123,7 miliarde de dolari sau 87,5 miliarde de euro) în perioada 1993-2008.

Studiul susţine că oficialii de rang înalt care au deturnat sumele cele mai mari au fugit în ţări dezvoltate precum SUA, Canada sau Australia în timp ce alţii s-au îndreptat spre ţările din regiune precum Rusia şi Thailanda.

Hong Kong, o regiune administrativă cu statut special, a fost utilizat de responsabilii corupţi ca o poartă de intrare spre statele din Commonwealth, în timp ce alţii s-au ascuns în state din Africa, America Latină sau Europa de Est înainte de a obţine documentele necesare penru a se instala într-o ţară occidentală.

De la lansarea reformelor economice în urmă cu peste 30 de ani puterea de la Beijing a adoptat în continuu măsuri anticorupţie, fără a reuşi totuşi să elimine acest flagel care afectează legitimitatea partidului comunist şi creşte nemulţumirea populaţiei.

SURSA: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie

News.ro acum 39 minute
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum o ora
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum o ora
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 2 ore
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/25°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°