In 1929, Stalin si clica lui au dezlantuit o necrutatoare ofensiva impotriva "a doua elemente socotite ca iremediabil ostile regimului: taranimea din Uniunea Sovietica, in intregul ei, si natiunea ucraineana" (f. Robert Conquest, "Recolta durerii, colectivizarea sovietica si teroarea prin foamete", Ed. Humanitas, 2003, p. 9). Sceleratii de la Kremlin au pornit un adevarat razboi, incheiat de-abia in 1933, contra a circa 40 de milioane de oameni. Cifra reala a victimelor nu este cunoscuta. Ca si in cazul hecatombei de la Katin, ca pretutindeni unde au savarsit faradelegi, comunistii s-au straduit din rasputeri sa stearga urmele. Esenta ramane, insa, in hidosenia ei: crima dusa dincolo de orice inchipuire. In 1929, "anul marii cotituri", a inceput "deachiaburizarea" - distrugerea culacilor, adica a celor mai activi, mai organizati, mai chibzuiti dintre tarani, in termeni statistici 5% dintre agricultori realizand 20% din totalul productiei de cereale. "Deculacizarea" insemna transpunerea in viata a "genialului plan cooperatist al lui V.I. Lenin" care observase ca "atata timp cat vom trai intr-o tara cu mici gospodarii taranesti, in Rusia va exista o baza economica mai trainica pentru capitalism decat pentru comunism" (cf. Istoria PCUS, Editura Politica, 1960, p. 457). Si s-a trecut la "actiuni hotarate" pentru unirea micilor gospodarii individuale intr-o "mare gospodarie agricola colectiva". In plan economic, rezultatul genialei gandiri leniniste a fost degradarea Rusiei de la statutul de mare exportator de grane la situatia de mare importator. Sub raport politico-social, felul in care banda stalinista a aplicat ideile lui Vladimir Ilici (dintre indicatiile caruia nu lipsea aceea de a fi cu strictete respectat "liberul consimtamant"!) a dezlantuit un masacru nemaiintalnit de-a lungul istoriei. Radacinile ideologice si politice ale urii "In 1928-1929, istoria incepe