Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sunt fiul unui copil

Publicat in Jurnalul, miercuri 14 aprilie 2010 ·

Tatăl meu a împlinit săptămâna trecută vârsta de 11 ani. Numai că pe lumea cealaltă. Oricât ar părea de ciudat, sunt, iată, fiul unui copil. Singurul lucru care mă împiedică să fiu pe deplin fericit este că trăim în lumi diferite.

Câtă vreme ne-a încăput pe amândoi lumea aceasta, tata era un om ca toţi oamenii de leatul lui, adică niţeluş viscolit de aleanuri, adică tot mai singur în faţa curgerii timpului, adică aproape bătrân. Într-o după-amiază m-am pomenit chemat acasă ca să-l văd, aşa cum nu voiam să-l văd niciodată, lungit în patul din tindă cu mâinile pe piept, posomorât şi foarte tăcut.

Pe urmă, oamenilor li s-a năzărit să-l ducă în braţele celei ce-l născuse. Îmi aminteam perfect de ziua în care o coborâseră în groapă pe mamaie. Acum se încălţase ţărâna cu pantofii ei. Şi tot ţărâna îi purta broboada şi pieptarul. Acestei femei i l-au încredinţat într-o zi de la începutul verii pe tata. Şi el a trebuit să-şi ia viaţa de la capăt.

Din şase câţi fuseseră de toţi, tata a fost copilul pe care mama lui l-a iubit cel mai puţin. Uite că pe lumea cealaltă se vedea obligată să-l ţină tot timpul în braţe. şi să-l spele seara pe picioare. Să-i dea cu lingura ei să mănânce. Să-i facă patul înainte de culcare. Are şi sărmanul meu tată dreptul la un pic de răsfăţ. Numai să nu-l trimită la secere, ca pe vremea când era copil pe lumea aceasta. Şi să-l lase să plece la şcoală desculţ. Iar mai apoi să-l oprească să mai meargă la şcoală.

În calitate de fiu al copilului care este pe lumea cealaltă tatăl meu, trebuie să-i port de grijă, chiar dacă ştiu că el se află acolo alături de mama sa. Dacă ea n-o să-i arate dragostea cu care i-a rămas datoare de pe lumea acestea? Dacă, în loc de vorbe de alint şi de gesturi pline de căldură, ea o să-i atingă fruntea cu degete de ţărână şi o să-l sărute pe obraji cu buze de gheaţă? Dacă el se

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 2 ore
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

MESAJE DE PAȘTE. Cele mai frumoase urări și felicitări pe care le poți trimite apropiaților

Gandul acum 24 minute
Sărbătorile Pascale sunt ocazia potrivită pentru a le arăta celor dragi, familie sau prieteni, că te gândești la ei și cum ar fi mai potrivit decât prin a le transmite urări și felicitări prin mesaje de Paște, care, cu siguranță îi vor bucura. Trans

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°