Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a declarat ca Biroul Permanent a retrimis procurorului militar Dan Voinea o nota in care acesta solicita sa i se puna la dispozitie raportul comisiei militare a Senatului in dosarul Frumusanu-Crainiceanu, el precizand ca nu a existat o astfel de comisie, transmite NewsIn.
Vacaroiu a precizat ca solicitarea lui Voinea este neintemeiata atata vreme cat nu a existat o astfel de comisie senatoriala, adaugand ca, procedural, procurorul militar sef-adjunct nu avea dreptul sa se adreseze direct Parlamentului
Presedintele Senatului arata ca generalul nu avea dreptul de a solicita un raport Parlamentului, ci trebuia sa se adreseze procurorului Inaltei Curti de Casatie si Justitiei sau Ministerului Justitiei, care, conform Constitutiei, coordoneaza parchetele. "Domnul general Voinea si-a permis, si nu este pentru prima oara, in necunostinta de cauza, sa sara peste anumite trepte ierahice. El nu poate interveni direct la Parlamentul Romaniei. Nu are nici un drept in aceasta directie", a spus Vacaroiu.
De asemenea, presedintele Senatului arata ca procurorul face referire la o comisie care nu a existat niciodata nici la Senat, nici la Camera Deputatilor. "Face si niste greseli de fond, se adreseaza Senatului, solicita dosare cu colonelul Frumusanu, si altele, pe care le avem noi in Senat, constituite in baza anchetei derulate de comisia militara a Senatului. Senatul Romaniei nu a avut in cei 17 ani de activitate, niciodata o comisie militara. Ii vom raspunde sa respecte Constitutia si legea", a adaugat Vacaroiu.
In nota adresata conducerii Senatului, procurorul militar sef-adjunct Dan Voinea cere materialul si rezultatul cercetarii facute pe cazul Frumusanu-Crainiceanu de catre Comisia Militara a Senatului, in anul 1992. Generalul Voinea precizeaza ca vrea raportul senatorial "in inter