Harta Europei civilizate corespunde astăzi cu cea a Uniunii Europene. Pe această hartă însă, România nu ar trebui sub nici o formă să existe. Cel puţin nu România de azi. Şi nu doar pentru că exportăm insecuritate în toată Europa, sub forma reţelelor de trafic de droguri şi trafic de persoane, care la noi în ţară găsesc protecţia necesară să prospere. Astea sunt mai degrabă chestiuni ce ţin de bucătăria cotidiană, obsesii ale prezentului, accidente chiar.
Însă, pur şi simplu, creierul României nu este suficient de dezvoltat să funcţioneze de la egal la egal cu cel al majorităţii statelor membre UE. La nivelul puterilor care s-au succedat la Bucureşti, organul gândirii şi-a demonstrat subdezvoltarea prin incapacitatea de a decela esenţialul, prin neputinţa de a-i pricepe rostul, prin lipsurile cronice de a se putea întinde dincolo de limitele orizontului vizibil. Prin lipsa de demnitate şi de respect pentru interesul general a celor care, cu frâiele puterii în mână, s-au pus la masă şi au înfulecat singuri, înavuţindu-se pe ei cu preţul pauperizării generale.
De partea cealaltă, ca să scape de mizeria în care se scăldau odinioară, statele occidentale au învăţat că această misiune ar fi imposibilă în lipsa unei viziuni coerente şi macro asupra societăţii. Şi-au dat seama că mintea trebuie să lucreze nu doar la nivelul cotidianului. Spre deosebire de ai noştri, decidenţii lor au înţeles că o ţară, dacă vrea să progreseze, trebuie să-şi identifice nevoile stringente şi să-şi fixeze marile teme. Din dezbaterea lor cu responsabilitate rezultă soluţiile adecvate la ceea ce merge prost. De aici, raţionamentul e tot mai evident. Să fixăm acum care sunt marile teme nu doar ocolite în România, ci şi contaminate cu discursuri-deşeu şi gesturi stupide. Putem face asta întrebându-ne ce ne ţine în loc: corupţia endemică, sănătatea precară a populaţiei, sistemul educa
