Pentru prima data de la ultimele alegeri generale din noiembrie 1996, partidul lui Ion Iliescu surclaseaza net Conventia, in sondajul de opinie realizat de Centrul Academic de Studii Sociale si Metro Media Transilvania, in perioada 5-14 martie. Acesta a fost realizat pe un esantion de 1198 de persoane, reprezentativ la nivelul intregii tari, si are o marja de eroare de ± 2,8%. Potrivit sondajului, 31% dintre romani cred ca peste un an vor trai ceva mai prost, 18% mult mai prost si 24% aproximativ la fel. Doar 18% dintre romani cred ca vor trai ceva mai bine. 68% dintre cei chestionati considera ca pentru criza din Romania sint vinovati toti politicienii. O zdrobitoare majoritate (83%) considera ca justitia este corupta. Cei chestionati considera ca atributul care caracterizeaza cel mai bine reforma din Romania este "lenta" - 25%, "proasta" - 7%, "inexistenta" - 7%. Subiectii sondajului consdera ca in primul rind ar trebuie reformate agricultura si industria. 28% dintre romani ar dori sa emigreze definitiv din Romania, daca li s-ar oferi posibilitatea. Cele mai rivnite tari sint, in ordine, SUA, Canada si Germania. La intrebarea "Cita incredere aveti in urmatoarele personalitati?", la raspunsul "Multa si foarte multa" cel mai bine se situeaza Teodor Melescanu (cu 41%), urmat de Ion Iliescu (34%), Radu Vasile (32%), Petre Roman (28%), Emil Constantinescu (26%), Adrian Nastase (24%), Varujan Vosganian (20%), Cornelui Vadim Tudor (19%). La raspunsul "Putina si foarte putina" cele mai multe procente acumuleaza, in ordine, Victor Ciorbea (79%), Ion Diaconescu (78%), Marko Bela (77%), regele Mihai (76%), Ilie Verdet, Gherghe Funar (73%), Cornelui Vadim Tudor (72%) si Emil Constantinescu (71%). 77% dintre romani sint adeptii republicii, iar 8% opteaza pentru monarhie. Romanii se tem cel mai mult, in primul rind, de preturi 25%, somaj 14%, dezordini sociale si un razboi cu ve