Am citit cu multa atentie, desi cu o oarecare intarziere, articolul semnat de dl. Alin Giurea, in ZF din 27 iulie, prin care prezenta o serie de argumente in favoarea reducerii taxei pe valoarea adaugata (TVA) la paine, ca raspuns la opinia contrara a subsemnatului. Intrucat am convingerea ca pozitia domniei sale este impartasita de suficient de multe persoane, nu neaparat implicate direct in domeniul panificatiei, cred ca ar fi util sa aduc cateva clarificari suplimentare.

Dl. Giurea contesta afirmatia ca „efectul cert si indiscutabil al masurii este reducerea veniturilor statului", fiind de parere ca „pe termen mediu si lung veniturile la bugetul de stat vor creste, largindu-se baza de impozitare". Din pacate, lucrurile nu pot sta astfel. Efectul descris de economistul american Arthur Laffer, potrivit caruia scaderea ratei de impozitare poate sa majoreze de fapt veniturile statului functioneaza daca nivelul initial al ratei de impozitare este foarte ridicat, justificand evaziunea pe scara larga si, foarte important, daca reducerea acordata poate fi practic recuperata, atat prin scaderea evaziunii, cat si prin majorarea bazei de impunere ca urmare a cresterii volumului de activitate impozabila.

Astfel, in cazul reducerii impozitului pe salarii, de la un nivel mediu de 22% la o cota unica de 16%, s-a reusit intr-adevar marirea masei impozitului, chiar mai rapid decat se anticipase, dar au actionat aici atat reducerea evaziunii, cat si cresterea rapida a productiei si a salariilor, ceea ce a majorat masa impozabila. Sa mai adaugam un factor: o cota unica de impunere este mult mai usor de administrat pentru agentul economic care, prin simplificarea regulilor jocului, este ferit si de erorile neintentionate.

Cum stau lucrurile in cazul painii? De la 19% la 5%, TVA ar cobori la un sfert din nivelul anterior. Ar trebui sa pornim de la o evaziune de 75%