Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii din Iaşi au tras patru focuri de armă pentru mai mulţi tineri încişi, care nu au încăput cu toţii în acelaşi bar

Publicat in Adevarul, luni 13 august 2012 ·

Un tânăr a fost arestat, iar alţi cinci sunt cercetaţi în stare de liberetate după scandalul oprit de poliţişti cu focuri de armă. Altercaţia ar fi izbucnit, duminică dimineaţă, pe Strada Sfântu Lazăr după ce cei şase tineri nu au fost primiţi într-un local care fusese rezervat pentru o petrecere.

Judecătoria Iaşi a decis, pe 13 august, ca Dragoş Panţâru (22 de ani) să stea după gratii 29 de zile pentru ultraj contra bunelor moravuri. Pentru alţi cinci tineri implicaţi în scandalul de pe strada Sfântu Lazăr s-a început urmărirea penală pentru aceeaşi infracţiune.

Potrivit anchetatorilor, cei şase tineri au participat, pe 12 august, la o petrecere âa unui amic. La un moment dat mai multe persoane au plecat de la barul respectiv, iar pe strada Sfântul Lazăr au vrut să intre într-un alt local. Pentru că barul era închiriatli s-a interzis să intre. Potrivit anchetatorilor, Dragoş Panţâru a început să-i înjure pe tinerii din local şi i-a îmbrâncit.

Scandalagii opriţi de poliţişti cu focuri de armă în centrul Iaşiului

Cele două grupuri s-au lovit cu pumnii şi picioarele, iar la faţa locului au venit poliţiştii de la Secţia III. Anchetatorii susţin că Panţâru a continuat să lovească un tânăr cu pumnul şi a aruncat în altul cu un ghiveci cu flori. Pentru a-i potoli pe scandalagii poliţiştii au tras patru focuri de armă în plan vertical şi au chemat în ajutor mascaţii. La faţa locului a sosit şi o ambulanţă pentru că o tânără leşinase. „A fost începută urmărirea penală în cazul a şase persoane ce făceau parte din acelaşi grup. S-a dispus reţinerea a două dintre acestea, dar Judecătoria Iaşi a admis propunerea de arestare formulată de noi doar în cazul unui inculpat", a declarat Irina Perjoiu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Scandal cu împuşcături la un club de fiţe din Iaşi

Intră pe iasi.adevarul.ro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°