Nu si-a pastrat nimic cu ocazia nationalizarii din 1948 cu exceptia casei de la Deva, povesteste despre unicitatea cazului Groza in istoria Romaniei. Nu a intervenit cu nimic pentru a fi scutit sau favorizat la nationalizare! S-a supus ca orice cetatean. La iesirea din sedintele Marii Adunari Nationale, unde s-a votat legea nationalizarii, el mi s-a adresat cu urmatoarea fraza: "Barladene, cred ca sunt singurul prim-ministru care a intrat in functiune bogat si a iesit sarac!" Cum a intrat Petru Groza, initiatorul si conducatorul unei mici formatiuni regionale si cu baza rurala, in gratia lui Stalin, care l-a sustinut pentru functia de premier al "guvernului de larga concentrare democratica" din martie 1945?

Aceasta este o intrebare asupra careia se concentreaza indeobste analiza ascensiunii si indelungatei cariere politice facute in regimul comunist de catre un nemembru al partidului ce devenise omnipotent in ultimul deceniu al vietii sale. Din fericire, cazul Petru Groza este o exceptie in istoriografia romaneasca, personajului fiindu-i consacrata o biografie care avertizeaza asupra complexitatilor acelui timp. Si totodata distruge cliseele "tovarasului de drum" ori ale "burghezului rosu" care restrang viziunea traseului sau biografic la aventura comunista.

In 1945, cand fusese numit premierul guvernului ce va planta pilonii de constructie ai regimului comunist, Groza avea 61 de ani. Si un trecut marcat de datele de exceptie ale trecerii spatiului Transilvaniei de la starea de provincie austro-ungara la tinut al Romaniei Mari. Fiul de preot roman ortodox care facuse scoala confesionala evreiasca, colegiul evanghelic maghiar si invatase ca bursier al Fundatiei "Gojdu" la Budapesta, ajungand la Viena ca o exceptie a interdictiei aplicate romanilor de a studia in afara Ungariei, scandalizase si inainte "cumintenia" politicienilor si dintr-o parte si di