Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Stroe: ,,Ministrul de Interne german a vorbit despre românii care muncesc la negru, nu despre MCV şi corupţie“

Publicat in Adevarul, luni 11 martie 2013 ·

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat duminică seara că la Consiliul JAI a avut o discuţie cu ministrul de Interne german, Hans-Peter Friedrich, care nu a ridicat problema MCV-ului, nici pe cea a corupţiei, ci a subliniat chestiunea legată de românii care merg în Germania şi care, prin manevre frauduloase, încearcă să obţină o sumă de bani la nivelul salariului minim.

Stroe a precizat la Antena 3 că, în aproximativ o lună, se va întâlni cu omologul german pentru noi discuţii referitoare la aderarea României la Schengen şi a subliniat faptul că Germania este o ţară care trebuie “luată în serios”.

“Domnul ministru nu a mai ridicat problema MCV-ului, nici problema corupţiei. Mi-a ridicat o altă problemă care nu ţine neapărat de Schengen, referitoare la românii care merg acolo şi, prin manevre frauduloase, încearcă să obţină acea cantitate de bani până la nivelul salariului minim din Germania. Am stabilit să facem un grup comun de lucru pe zona Ministerului de Interne şi a Ministerului Muncii şi din partea noastră şi din partea lor, urmând ca în perioada următoare să ne vedem. Într-adevăr, cu Germania trebuie să te apuci să faci ceva, să construieşti ceva, nu doar să declari. (...) Germania trebuie luată foarte în serios”, a spus Stroe.

Referitor la discuţiile care au existat înainte de Consiliul JAI, cu privire la poziţia Germaniei, care a respins categoric intrarea României în Schengen, ministrul Radu Stroe a spus că, în cadrul întrevederii, “s-a trecut tacit” peste acest subiect.

“În mod tacit, de comun acord, am trecut peste şi am stabilit câteva lucruri care sunt, într-adevăr, esenţiale pentru conlucrarea între România şi Germania, dar şi pe cealaltă zonă de care ei sunt interesaţi şi precizez că i-am spus aşa: «fiţi foarte atent, problema pe care azi o ridicaţi pentru România, cu un număr de 12-13 mii de persoane, mâine

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 51 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 30 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 32 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 38 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°