Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicamente pe cale de dispariţie

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 octombrie 2009 ·

Majorarea termenului de decontare pentru medicamentele compensate şi gratuite, precum şi introducerea taxei de clawback vor lovi în pacienţi şi în producători deopotrivă, deoarece vor limita accesul la medicamente. Practic, există riscul ca unii producători să iasă de pe piaţa românească, iar unele medicamente să dispară din farmacii.

Medicii şi farmaciştii avertizează că în cel mult două luni sistemul sanitar va intra în colaps. Ca să acopere lipsa de fonduri pentru sănătate, Guvernul a luat aceste măsuri, fără să consulte şi piaţa.

“România a alocat numai 3,2% din PIB sănătăţii în 2009, fiind pe ultimul loc în Europa. Principala soluţie este alocarea de resurse financiare la un nivel rezonabil pentru 2010. Nu trebuie să uităm că în 2009 s-au antamat deja 2,8 miliarde lei din contul anului viitor. Această sumă ar trebui bugetată suplimentar în 2010”, a precizazat pentru evz.ro directorul de relaţii externe al Merck Sharp&Dohme, Sorin Popescu.

Criza a redus veniturile românilor, astfel că numărul celor care îşi permit să se trateze a scăzut. Astfel că, în a doua jumătate a anului 2009, numărul pacienţilor trataţi s-a redus faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, apreciază Sorin Popescu.

Efect nedorit

În acest context, introducerea taxei de clawback nu va avea efectele benefice scontate de Guvern, ci ar putea limita şi mai mult accesul la medicamente. Astfel, impunerea taxei va lovi toţi producătorii, fie că vorbim de producători internaţionali sau locali, producători de generice sau de medicamente originale, dar şi pacienţii, căci măsura ar putea conduce la ieşirea unor producători de pe piaţa internă, dar şi la dispariţia unor medicamente, consideră Dragoş Dinu, fostul şef de la A&D Pharma.

De asemenea, producătorii interni, între care şi Antibiotice, vor avea de suferit. De asemenea,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 12 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 12 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 9 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

Garda Naţională de Mediu cumpără drone cu care să „depisteze poluatorii în timp util”

HotNews acum 9 ore
Garda Naţională de Mediu cumpără drone pentru monitorizare şi control, iar noile echipamente „vor ajuta la descoperirea poluatorilor în timp util”, scrie News.ro. Şeful instituției a precizat că dronele sunt achiziţionate prin PNRR. PoluareFoto: Ada

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 12 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 10 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Probleme pentru CFR Cluj – Vicecampioana a primit interdicție la transferuri

HotNews acum 10 ore
Vicecampioana României are motive de îngrijorare înaintea perioadei de pregătire din vară. Formația antrenată de Dan Petrescu a primit interdicție la transferuri din partea FIFA și trebuie să achite o sumă importantă. Jucatorii echipei CFR ClujFoto:

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 10 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum 8 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/28°