In urmatorii trei-patru ani Europa nu va cere prea multe de la tinerii ei mai putin performanti si mai putin norocosi - care, din pacate, reprezinta o minoritate deloc neglijabila. Si nici nu va avea prea mult de oferit. In ansamblul cifrelor ce descriu actuala criza economica din Uniunea Europeana, somajul in randul tinerilor este, cu certitudine, o sursa de ingrijorare. Chiar daca statisticile trebuie interpretate cu precautie, este cel putin discutabila pretentia Uniunii Europene de a construi o economie competitiva, bazata pe cunoastere, in conditiile in care nu poate valorifica suficient energiile noilor generatii. Vorbim tocmai de acele cohorte de varsta care, cel putin in teorie, ar trebui sa fie receptive la noile tehnologii, noile stiluri de lucru si - de ce nu? - noile valori despre care s-a vorbit si s-a scris atat de mult in documentele comunitare. Sigur ca situatia este extrem de neomogena, iar diferentierile Nord-Sud sau nucleu-periferie nu pot fi trecute cu vederea. Trebuie sa se tina cont si de corelatia intre performantele sistemului de invatamant, cu diversele sale paliere, si perspectivele tinerilor pe piata muncii. Conteaza mult si factorii culturali, a caror intelegere imbogateste intotdeauna intuitiile celor preocupati de politicile publice. Si lista nu se incheie aici. Exista nenumarate unghiuri din care sa argumentezi ca se intampla tocmai ceea ce, mai devreme sau mai tarziu, trebuia sa se intample. Dar in momentul in care Italia raporteaza ca numarul persoanelor cu varste intre 15 si 34 de ani care au de lucru a scazut cu 1.457.000 in al doilea trimestru al acestui an, prin comparatie cu aceeasi perioada a lui 2007, e clar ca s-a intamplat ceva grav. Iar daca Grecia si Spania au cifre ale somajului de peste 50% (53,8, respectiv, 52,9) la capitolul somaj al tinerilor sub 25 de ani, devine evident ca noile generatii din Sud traverseaza nu doar