Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autobuzul etajat a adus profit dublu

Publicat in Adevarul, duminică 11 septembrie 2011 ·

Aproximativ 30.000 de călători s-au plimbat până acum cu cele patru autobuze „decapotabile“, aducând Regiei de transport un profit de 30%.Linia turistică n-a umflat doar bugetul RATB-ului, ci şi al micilor comercianţi care au prăvăliile amplasate în staţiile noului traseu turistic.

În prima lună de la înfiinţare, linia turistică a adus încasări de 299.820 de lei.

„Din această sumă, se scad cheltuielile cu chiria, salariul angajaţilor, toate cheltuielile de exploatare, care sunt de 229.996, şi rămânem cu un profit de 69.824 de lei, ceea ce reprezintă 30% din încasări. În estimările făcute de noi, ne aşteptam la un profit de 15%. Ne rugăm ca vremea să fie bună în continuare şi să avem aceleaşi încasări şi în lunile următoare“, a declarat, pentru „ADS“, directorul Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Adrian Criţ.

Directorul a mai declarat că ia în calcul varianta păstrării liniei turistice şi pe perioada iernii, însă cu nişte autobuze acoperite, iar din primăvara anului viitor, Regia va avea propriile autobuze.

Străinii vor cărţi şi pliante cu Bucureştiul

Turiştii – străini, dar şi români curioşi să vadă Capitala de la etaj - au mărit şi veniturile chioşcarilor din staţiile liniei turistice. La Piaţa Romană, vânzătorul de ziare a epuizat cărţile despre Bucureşti. „Se caută cam orice despre oraş, poze, pliante şi mai ales hărţi“, a spus chioşcarul.

Nevoia străinului de a se ghida prin Capitală a fost speculată de românul-afacerist care, ferit de ochii controlorilor din autobuz le vinde turiştilor hărţi luate gratis de la infochioşcurile amenajate de Primărie.

Şi vânzătorul de covrigi tot din Piaţa Romană se bucură de mai mulţi clienţi de când autobuzul turistic îi lasă pe vizitatori în faţa vitrinei sale. „Aici oricum

e vad, însă acum pot să spun că sunt parcă mai mulţi străini care cumpără“,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 21 minute
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 20 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 20 minute
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum o ora
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 2 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Bayern Munchen și Real Madrid, remiză în turul SEMIFINALELOR Champions League. Ce spune Carlo Ancelotti

Gandul acum 46 minute
Bayern Munchen și Real Madrid au încheiat la egalitate, scor 2-2, în turul semifinalelor Champions League și calificarea se va juca peste o săptămână pe Santiago Bernabeu, la data de 8 mai. Real Madrid a condus cu 1-0, prin golul marcat de Vinicius

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum 2 ore
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă. Care este starea sa de sănătate

Adevarul acum o ora
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat pe secția de Terapie Intensivă a Institutului Inimii din Cluj Napoca.

Administraţia Biden va impune dotarea tuturor maşinilor şi camioanelor noi cu tehnologie avansată de siguranţă

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden intenţionează să solicite ca toate maşinile şi camioanele noi să vină cu sisteme de evitare a coliziunii pietonilor, care includ tehnologie de frânare automată de urgenţă, până la sfârşitul deceniului. Într-un interviu, secretaru

Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona

News.ro acum o ora
Un expert legist a publicat un nou raport privind moartea lui Diego Maradona. Acesta a fost făcut public luni, iar contraexpertiza sa ar putea să schimbe complet situaţia, în condiţiile în care opt cadre medicale au fost acuzate de moartea lui Marad

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

18°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

9°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
mie.

11°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°