Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbalul românesc, în pragul colapsului. După imagine, FRF ÎŞI PIERDE ŞI SPONSORII! VEZI DE CE

Publicat in Adevarul, marți 8 noiembrie 2011 ·

Rezultatele penibile ale tricolorilor din ultimii ani i-au dezamăgit pe reprezentanţii sponsorilor echipei naţionale. Aceştia au mai fost deranjaţi şi de faptul că atât preşedintele Mircea Sandu, cât şi vicepreşedintele Dumitru Dragomir sunt anchetaţi de către DNA.

„Se strânge laţul“, este o vorbă ajunsă celebră după ce a fost rostită, la începutul anilor 2000, de către regretatul Traian Tomescu. Propoziţia i-a fost adresată lui Miron Cozma, finanţator pe atunci al echipei Jiul Petroşani.

Anii au trecut, Traian Tomescu a trecut în nefiinţă iar Miron Cozma s-a retras din viaţa publică, dar expresia a rămas „activă“. Nu ştim ce se va întâmpla, dacă se va întâmpla ceva, în cazul anchetelor de la DNA privind fotbalul românesc. Ştim doar că imaginea acestui sport a fost rău afectată, atât pe plan intern, cât şi internaţional.

Selecţionerul Victor Piţurcă dă vina pe reprezentanţii mass-media pentru tot acest fotbal jucat la DNA şi nu pe terenurile de fotbal. Nu de aceeaşi părere sunt, spre exemplu, sponsorii FRF care RÂND PE RÂND RENUNŢĂ LA ASOCIEREA CU NUMELE FORULUI PREZIDAT DE MIRCEA SANDU. După ce înţelegerile cu Dacia şi Raiffensen Bank au expirat şi n-au mai fost prelungite, FRF A MAI PRIMIT O LOVITURĂ SUB CENTURĂ!

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a recunoscut într-o emisiune televizată la Digi Sport, că unul dintre sponsorii importanţi ai FRF „NE-A ANUNŢAT CĂ RENUNŢĂ UNILATERLA LA CONTRACT. ASTFEL, FEDERAŢIA PIERDE ANUAL 500.000 DE EURO“, a anunţat „Naşul“. Bossul de la FRF n-a precizat însă şi care dintre cei doi mari sponsori, URSUS sau COCA-COLA au renunţat la acest contract. Nu este exclus însă ca gestul primul sponsor să fie urmat cât de curând şi de al doilea, astfel că FRF va rămâne fără sponsori!

Nemulţumirile companiilor care şi-au legat numele de imaginea FRF sunt complexe. Totul a culminat cu faptul că ultimul meci al tricol

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°