Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza din Egipt stârneşte reacţii dure în întreaga lume: Turcia cere reuniune în Consiliul de Securitate al ONU, Danemarca nu mai dă bani pentru Cairo

Publicat in Adevarul, joi 15 august 2013 ·

Confruntările violente din Egipt, în care au murit cel puţin 343 de persoane şi alte 2.930 au fost rănite, a atras critici aspre din întreaga lume. SUA iau în calcul sistarea ajutoarelor financiare, Danemarca a decis deja să nu mai dea bani Egiptului, Franţa l-a convocat pe ambasadorul egiptean să dea explicaţii, Iranul avertizează că evenimentele „cresc riscul unui război civil”, iar lumea arabă se solidarizează cu Frăţia.

Turcia: premierul cere Consiliului de Securitate să se reunească pe tema Egiptului

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a cerut, joi, Consiliului de Securitate al ONU să se reunească "rapid" pentru a discuta despre Egipt, la o zi de la dispersarea sângeroasă a susţinătorilor preşedintelui demis Mohamed Morsi, relatează AFP."Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite trebuie să se reunească rapid pentru a discuta despre situaţia din Egipt", a declarat el în faţa presei la Ankara, apreciind că toate ţările din cadrul Consiliului ar trebui să accepte o astfel de reuniune.

El a denunţat "un masacru foarte grav" comis de forţele de ordine în timpul dispersării susţinătorilor lui Morsi şi a criticat "ipocrizia" comunităţii internaţionale.

"Este un masacru foarte grav (...) care a vizat poporul egiptean ce nu făcea altceva decât să manifesteze paşnic", a declarat el pe aeroportul din Ankara, înainte de a pleca spre Turkmenistan, criticând lipsa de acţiune a comunităţii internaţionale.

Franţa: preşedintele François Hollande îl convoacă pe ambasadorul egiptean la Paris Foto Egipt: sute de morţi şi mii de răniţi în luptele dintre islamişti şi armată Foto Violenţe şi haos în Egipt Video Violenţe la Cairo: Cel puţin 17 morţi, în cursul operaţiunii de dispersare a mitingurilor pro-Morsi Foto Presa internaţională cere Washingtonului să nu mai finanţeze Egiptul

Preşedintele francez Fra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 22 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum o ora
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 51 minute
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°