Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vestigiile unui templu maya dedicat "soarelui nocturn", descoperite în Guatemala

Publicat in Romania Libera, vineri 20 iulie 2012 ·

Arheologii din Guatemala şi Statele Unite ale Americii au descoperit vestigiile unui templu maya dedicat "soarelui nocturn", sub piramida din situl Zotz, din pădurea Peten, la o distanţă de 550 de kilometri de capitala guatemaleză, la graniţa cu Mexicul, informează Mediafax.

Printre descoperiri se află o mască din stuc, ce are o înălţime de 1,5 metri, şi o friză, descrisă ca fiind "o sculptură incredibilă (...) prin funcţia sa de omagiu adus Soarelui", a declarat, miercuri, directorul proiectului arheologic din Zotz, americanul Thomas Garrison de la Universitatea South California, explicând descoperirile făcute, într-o conferinţă organizată la Palatul naţional al culturii din Guatemala.

Arheologul Edwin Roman, de la Universitatea Austin, consideră că iconografia pieselor dezgropate sugerează "o glorificare a Soarelui", iar friza care domina intrarea în templu simbolizează cele trei faze ale acestuia, potrivit culturii maya.

"Soarele nocturn" este simbolizat de un jaguar, evocat în principala carte a poporului maya, Popol Vuh.

Pe faţadele acestui templu, arheologii au descoperit măşti din stuc înalte de 1,5 metri, dar şi multe alte măşti mai mici, reprezentând chipuri umane sau glife.

"Templul avea probabil 14 măşti la nivelul frizei, dar numai opt dintre ele au fost găsite" până în prezent, iar din acest motiv săpăturile trebuie să fie continuate, a adăugat Edwin Roman.

Thomas Garrison crede că multe alte vestigii urmează să fie descoperite, întrucât doar 40% din edificiu a fost cercetat până acum.

Niciun element scris sau simbolic nu a fost găsit în templu pentru ca cercetătorii să poată să determine perioada în care acesta a fost construit, însă analizele cu carbon efectuate au indicat faptul că templul a fost construit între anii 350 şi 400 e.n.

Civilizaţia maya a trăit în sudul Mexicului, Guatemala, Honduras, Salvador

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 28 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 7 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 5 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 4 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°