Didier Gerard, seful Citroën Romania, spune ca monovolumele, masinile preferate in general de familii, vor fi cel mai putin afectate de scaderea pietei auto, vanzarile acestora inregistrand scaderi mai mici sau chiar cresteri.
„Ne asteptam ca segmentul monovolumelor sa fie cel mai putin afectat de criza. Spre exemplu, Citroën a inregistrat cresteri pentru monovolumele din gama. Daca ne uitam la nivel european unul dintre segmentele cu cele mai mari cresteri este cel al monovolumelor de clasa mica, iar in Romania este foarte mic", a spus Gerard.
Citroën a lansat pe piata locala in vara acestui an noul C3 Picasso, monovolumul de clasa mica al constructorului francez, precedat de modelele C4 Picasso.
Segmentul monovolumelor a inregistrat in primele sapte luni ale acestui an o scadere de 39%, mai mica si decat cea a SUV-urilor, care in anii anteriori inregistrau cele mai sustinute cresteri.
In primele sapte luni ale acestui an vanzarile Citroën pe piata locala au inregistrat o scadere de 37%, la 1.562 de autovehicule, pe o piata care a scazut cu peste 56%. Cota de piata a marcii franceze a fost de 1,9% la nivelul lunii iulie si de 1,7% in intervalul ianuarie-iulie. Comparativ, in perioada similara a anului trecut, cota de piata a Citroën era de 1,2%.
„Citroën si-a majorat cota de piata comparativ cu anul precedent. Nu suntem departe de targetul pe care ni l-am stabilit. In a doua parte a anului
ne-am propus sa atingem o cota de piata de putin peste 2%", a subliniat Gerard.
Principala problema cu care se confrunta acum piata auto este lipsa creditarii si conditiile dure pe care putini le mai pot indeplini, potrivit sefului Citroën Romania.
Cei care cumpara in continuare masini, in general le achizitioneaza cu cash. „Si in a doua jumatate a anului, cei care vor cumpara masini le vor achizitiona cu cash - persoane fizice c