Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Michael Phelps reîncărcat

Publicat in Adevarul, luni 13 iulie 2009 ·

În februarie, aceasta a fost suspendat trei luni pentru consum de canabis. A revenit cu un nou record mondial. La un an după ce a devenit cel mai titrat sportiv din istoria JO, Michael Phelps şi-a depăşit din nou limitele la selecţia americană pentru CM de la Roma (26 iulie – 3 august). Aflat la primul concurs major după Beijing, “Glonţul din Baltimore” a stabilit joi noapte, la Indianapolis (SUA), un nou record mondial – 50,22 - la 100 m future.

Precedentul, 50,40, îi aparţinea din 30 iulie 2005, compatriotului său, Ian Cocker, care înainte de concurs i-a transmis un mesaj de încurajare. „Sunt mulţumit deşi am ratat o întoarcere. Este ceea ce îmi doream să reuşesc“, a declarat Phelps (24 de ani), care la acest concurs de selecţie pentru Mondialele de la Roma s-a concentrat pe distanţele scurte.

Câştigător a opt titluri la Olimpiadă de la Beijing, în 2008, cu care a devenit cel mai titrat (14) sportiv din istoria competiţiei, depăşind şi recordul de medalii de aur (7) la o singură ediţie, record stabilit de Mark Spitz în 1972, Michael Phelps părea a-şi fi pierdut orice motivaţie. Intrat într-o vacanţă prelungită după întrecerea din China, el fusese „înghiţit”, pentru câteva clipe, de ale tinereţii valuri...

Chiar la debutul acestui an, presa a publicat câteva fotografii de la o petrecere, iar în ele Phelps apărea fumând cannabis! Gestul n-a rămas nesancţionat, campionul fiind suspendat trei luni de către USA Swimming. Această întâmplare nefericită l-a făcut pe Phelps să privească cu mai multă atenţie viitorul său în nataţie.

Crescut într-o familie pentru care bazinul de înot este ca o a doua casă Phelps a decis să continue. A uimit când a anunţat că la Indianapolis va concura în vechiul combinezon Speedo LZR, care, spre deosebire de cele omologate recent de Federaţia Internaţională de Nataţie, nu este în întregi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 6 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 4 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 7 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 10 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 4 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 4 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°