Elevii Colegiului Militar „Mihai Viteazul” au participat astăzi la festivităţile de închidere a anului şcolar 2008-2009. Cea de-a 58-a promoţie de elevi a fost prezentă la ultima festivitate în cadrul instituţiei de învăţământ. Evenimentul important din viaţa celor 68 de absolvenţi a fost primit cu aplauze de prieteni, familii şi colegi. „Perioada de timp pe care aţi parcurs-o în colegiu a avut momentele ei de frumuseţe, dar a fost şi foarte solicitantă. 82 dintre voi aţi fost admişi în clasa a IX-a în urmă cu patru ani, 14 ne-au părăsit, nereuşind să ţină ritmul şi să facă faţă exigenţelor şi rigorilor instituţiei”, a declarat în cuvântul de deschidere comandantul Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul”, Voicu Cioara.
Cei mai buni dintre cei buni
Ceremonialul a început cu introducerea Drapelului de luptă în formaţie după care a fost prezentat raportul colonelui Ioan Mocan, şeful Secţiei Doctrină şi Regulamente din Statul Major al Forţelor Terestre.
După intonarea imnul de absolvire „Gaudeamus Igitur” a avut loc festivitatea de premiere i-a adus în faţa profesorilor şi colegilor pe cei mai buni elevi ai liceului. Au fost premiaţi astfel: elevii cu cele mai bune rezultate: Romina Mârza, Marius Gherghinoiu, Costinel Mareşi, Teodora Ţetcu şi cei mai buni sportivi: Levente Suciu, George Nedelcu, Antonio Ifrim, Marius Fugăreţu.
Totodată au mai fost premiaţi: Adriana Milăşan pentru cele mai bune rezultate la învăţătură, Lupulescu Georgiana aleasă de colegi “cel mai bun camarad”, Teodora Mareşi, Costinel Ţetcu şi Marius Gherghinoiu pentru cele mai mari medii, Silviu Pop pentru cel mai bun elev la matematică, Adrian Gârlescu pentru rezultate foarte bune la chimie, Anabela Coţovanu pentru cele mai bune rezultate la limba şi literatura română, Adrian Chiriac pentru cele mai bune rezultate la informatică, Alexandru Făgădău pent