Cornel Râpă, fundaşul dreapta intrat în ultimele şase luni de contract cu Oţelul, a semnat noaptea trecută un contract cu Steaua, valabil din vară, când va fi jucător liber, informaţie pe care fotbalistul a confirmat-o la sport.ro.
"Aştept să văd dacă se înţeleg cluburile pentru o mutare de pe acum. Eu sper să se înţeleagă si să pot pleca in cantonament", a declarat Râpă.
Acesta nu s-a prezentat duminică dimineaţă la antrenament cu Oţelul II, unde fusese trimis de conducerea clubului gălăţean până la lămurirea situaţiei sale.
Aseară, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat că a oferit 50.000 de euro clubului gălăţean pentru a-i da drumul de acum jucătorului în cauză, dar a fost refuzat. În această dimineaţă a avut loc o nouă discuţie telefonică între Becali şi directorul general al FC Oţelul, Narcis Răducan, însă Steaua nu a plusat cu nimic la oferta iniţială şi gălăţenii n-au acceptat să-şi dea acordul de transfer.
"M-a sunat dimineaţă Gigi Becali să-mi spună că au semnat cu Râpă. Nu ştiu dacă e aşa sau nu, cert este că oferta lor pentru un transfer imediat este inacceptabilă, am avut oferte net superioare. În aceste condiţii, dacă a semnat cu Steaua, ajunge acolo din vară, când îşi termină contractul cu noi, până atunci va sta şi se va antrena la Oţelul II", a declarat Narcis Răducan.

Aseară,