Mai bine de 50.000 de feroviari au fost de dimineaţă în grevă de avertisment timp de două ore. În toată ţara, trenurile care ar trebui să plece la ora 07.00 nu s-au urnit până la ora 09.00.
„Este prima dată când anunţăm greva de avertisment fără a anunţa şi greva generală. Sperăm să sensibilizăm guvernul. Îi cer din nou premierului Tăriceanu să aibă o discuţie cu noi în ceea ce priveşte majorările salariale şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă de la CFR“, a declarat Gheorghe Popa, preşedintele Federaţiei Mişcare Comerciale. Feroviarii intenţionează să organizeze şi un miting înaintea declanşării unei greve generale. O parte dintre sindicalişti i-au acuzat ieri pe mecanicii de locomotivă că nu îi susţin în privinţa grevei.
Gheorghe Popa a declarat că a descoperit un certificat la Registrul Comerţului potrivit căruia copiii a doi lideri de sindicat de la mecanicii de locomotivă au firme care au contracte cu CFR Marfă. „Aceste firme au avut, în 2007, un profit net de 20 de miliarde de lei“, a spus Popa. Sindicaliştii cer majorări salariale de aproximativ 18%, în contextul în care guvernul le-a oferit o majorare de 8%. În urmă cu câteva săptămâni, angajaţii CFR au mai declanşat un protest spontan care a provocat pierderi de zeci de milioane de euro.
Imediat după ora 09:00, circulaţia trenurilor a revenit la normal.
Directorul CFR Călători, Alexandru Noapteş, a declarat că în urma discuţiilor cu directorii regionalelor CFR s-a stabilit că sunt afectate 416 trenuri, din care 196 erau în staţii la ora declanşării grevei de avertisment şi alte 221 se aflau pe trasee, acestea oprind în prima staţie.
Orban: "Greva este imorală"
Ministrul Transporturilor a precizat că greva de avertisment a feroviarilor este imorală. "Această grevă de avertisment este imorală faţă de cetăţeni, faţă de clienţi, faţă de pasag