Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum ne asumăm prezentul

Publicat in Romania Literara, vineri 6 mai 2011 ·

Urmare a editorialului meu din 22 aprilie, Nicolae Breban mi-aadresat o scrisoare deschisă, pe cât de vehementă, pe atât de nedreaptă. Nu-i răspund tot printr-o scrisoare, fiindcă nu cred că e la mijloc o problemă personală.

Las să treacă de la mine paharul amărăciunii personale. Îi voi răspunde lui Nicolae Breban în calitate de preşedinte al USR. Şi nu neapărat pentru a replica învinuirilor pe care le aduce actualei conduceri („niciodată de aproape un secol de când Uniunea noastră există prestigiul şi importanţa scriitorului român n-au fost mai coborîte în societatea românească. Nici măcar sub comunişti!”), cât pentru a lămuri câteva chestiuni de principiu.

Din scrisoarea lui Nicolae Breban rezultă, înainte de orice, faptul că a fost informat tendenţios cu privire la ceea ce s-a discutat în Consiliul USR, la care n-a participat, şi cu privire la ceea ce am spus eu însumi. În esenţă, poziţia Consiliului a fost aceea pe care am enunţat-o în editorialul care l-a nemulţumit pe Nicolae Breban, şi anume că decizia CNSAS de a trimite în instanţă propunerea de colaborator al Securităţii nu se bazează nici pe un angajament, nici pe denunţuri, ci pe rolul de agent de influenţă jucat după întoarcerea din Franţa în 1972. Am considerat că e vorba de un „caz atipic”, care se cuvine examinat cu circumspecţie. Părerea majorităţii membrilor a fost că, în lipsa unei legi a lustraţiei, şi, încă, înainte de o sentinţă a Justiţiei, nu se pune problema excluderii lui Nicolae Breban, din Consiliu. Într-un P.S. la scrisoare, Nicolae Breban declară : „Cu această ocazie, îmi anunţ retragerea mea din Consiliul USR. Nu, nu poate fi vorba de o demisie, nici măcar de onoare, cum se spune, actualul comitet de conducere a breslei noastre şi nici preşedintele ei nu sunt demni de un asemenea act”. Dincolo de caracterul jignitor al declaraţiei, este echivocul ei : nu e limpede dacă o

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Detalii de ultim moment despre starea lui Florin Piersic!

Ziua Constanta acum 38 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat, joi, la Spitalul de Ortopedie "Foişor", unde a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență. Artistului i-a fost extrasă proteza de genunchi şi i s-a implantat una temporară, iar în prezent se află în

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

Un mort şi patru răniţi grav în SUA, inclusiv copii, într-un atac armat la San Antonio. Doi suspecţi au tras cu puşti semiautomate către o casă

News.ro acum 47 minute
O persoană a fost ucisă, iar alte patru au fost rănite grav joi într-un atac armat într-un cartier rezidenţiale la San Antonio, în Texas, relatează publicaţia locală Ksat şi ABC News. Doi suspecţi neidentificaţi au tras 20-25 de focuri către o casă

Doi pacienţi în stare critică, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD. Misiunea a fost o premieră pentru România

Ziare.com acum 45 minute
Ziua de joi, 9 mai, a adus o premieră în domeniul transportului de pacienți în stare critică din România. Inspectoratul General de Aviaţie al MAI a anunţat că a îndeplinit cu succes o astfel de misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Lear

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Tenis: Rafael Nadal s-a calificat greu în turul secund de la Roma

News.ro acum o ora
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal s-a calificat joi în turul al doilea al turneului Masters ATP 1000 de la Roma, după ce l-a învins pe belgianul Zizou Bergs. Rafael Nadal (37 de ani, locul 305 ATP) a suferit în meciul disputat la Roma, în turu

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°