■ Scrie Petre Pandrea că "Fără un minimum de toleranţă erasmică şi de pudoare constituţională cădem în tiranie, în başbuzuceală otomană şi pungăşie fanariotă”. Intoleranţa aparent justiţiară a Înaltului Dregător Băsescu şi impudoarea constituţională a Robertei la asta ne-au adus. O tiranie ascunsă în catifea euroatlantică, dar trădată de mizeria ascultării şi filării oricărui adversar. Dată în vileag de răbufnirile pline de otravă ale ranchiunosului preşedinte, incapabil să priceapă că nu ne poate anula dreptul de a-l contesta şi ridiculiza, la nevoie. Başbuzucii portocalii au legalizat fărădelegea, şi lăcomia lor fi-va pildă pentru viitorime. Ajunseseră să cotropească România întreagă şi s-o siluiască după toanele de moment. Ocupantul din interior s-a dedat prăpădului mai ceva ca hoardele migratoare de odinioară. Nimic nu a scăpat poftei lor deşănţate şi pornirii de a distruge un popor şi-o ţară. Prin ei, ocupantul din exterior şi-a desăvârşit jaful ! Hoţia a atins cote nemaiîntâlnite, şi cum să nu-ţi deteşti originile otomano-fanariote ?

■ Acelaşi scriitor e de părere că "Executivul tinde la tiranie, parlamentarismul e impotenţa faptei, şi puterea judecătorească e formalism anti-vital”. Păi, preşedintele Băsescu spre ce tindea, dacă nu spre tiranie ? Şi-a anexat serviciile secrete şi mare parte din justiţie, a împrăştiat frica şi s-a autodeclarat ştiutorul tuturor tainelor rostite în intimitate de fiecare opozant ori aliat. A făcut din premier o marionetă, un accesoriu pe care l-a aruncat cu prima ocazie, fără remuşcări şi regrete. Pe parlamentari i-a insultat marinăreşte şi i-a aruncat oprobiului public, mergând până la desfiinţarea bicameralismului. Impotenţa Parlamentului se oficializase deja, o adunătură de nechemaţi, lipsiţi de orice curaj şi responsabilitate. Ieşirea din neputinţă s-a petrecut prin trădare, dar se ştie, cine foloseşte trădarea, de t