Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: PNL va decide joi poziţia sa faţă de comisia „Călăraşi“

Publicat in Adevarul, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seară, la scurt timp după şedinţa USL, că PNL va decide joi poziţia legată de Comisia parlamentară în cazul Călăraşi.

Prim-ministrul a fost rezervat în privinţa rezultatului şedinţei USL. Întrebat dacă se rupe USL, Ponta a răspuns: „Nu“.De asemenea, întrebat dacă în USL mai există armonie, Ponta a răspuns: „USL funcţionează“. Premierul a mai adăugat că PNL se va pronunţa joi legat de Comisia parlamentară în cazul Călăraşi.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, miercuri, pentru Mediafax că în urma reuniunii USL nu s-a luat o decizie în ceea ce priveşte comisia de anchetă cerută de PSD, dar s-a convenit ca la nivelul PNL să se adopte în cel mai scurt timp o hotărâre în această privinţă.

„Întâlnirea din această după-amiază a fost bună, cu o serie de clarificări, lămuritoare, urmând ca în cel mai scurt timp să existe la nivelul PNL o discuţie, să avem o decizie şi apoi această decizie o vom comunica partenerilor din alianţă“, a declarat Pocora.

Liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta au o întâlnire, la sediul USL, pentru a discuta pe tema acordului asupra constituirii comisiei de anchetă "în cazul Călăraşi", au declarat, pentru Mediafax, surse din USL.

„Nu am avut încă nici eu, nici liderii grupurilor parlamentare o discuţie cu domnul Victor Ponta legată de constituirea acestei comisii parlamentare de anchetă. Acest subiect ar putea fi discutat în prima reuniune a USL. Singura discuţie pe care am avut-o cu primul ministru a fost legată de comisia CEC din comisia de buget-finanţe, cu care am fost de acord şi asupra căreia s-a convenit“, a declarat Antonescu, pentru Mediafax. Liderul liberal l-a contrazis, astfel, pe liderul PSD, care a declarat că au existat consultări la vârful USL.

Guvernul, prin vocea premierului Victor Ponta, şi-a angajat marţi ră

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 39 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 54 minute
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum 57 minute
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 11 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°