Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marian Clită, asasinul de top al securităţii, loveşte din nou

Publicat in Libertatea, miercuri 3 martie 2010 ·

În urmă cu 25 ani, într-o închisoare din Bucureşti, Marian Clită, până atunci un infractor mărunt, îşi schimba destinul, devenind unul dintre asasinii de top aflaţi în slujba Securităţii de pe vremea lui Ceauşescu. Ieri, acelaşi ucigaş a luat din nou o viaţă. Crima a avut loc în capitala Danemarcei, Copenhaga, iar victima nu a mai fost un deţinut politic, ci o simplă însoţitoare de bord.

Asasinatul petrecut luni în hotelul Radisson Blue, din Copenhaga, i-a pus pe jar pe oamenii legii danezi. Vera Vildmyren (42 de ani), o însoţitoare de bord din Norvegia, mamă a doi copii, a fost găsită fără suflare în camera ei de la etajul 20. Fusese bătută, înjunghiată şi jefuită. Ieri, poliţiştii aveau un suspect. Un bărbat care apărea pe înregistrările video ieşind din camera victimei. Bărbatul a fost identificat urgent, căci petrecuse ore în şir în cazinoul hotelului, unde accesul se face numai pe baza documentelor personale. Românul Marian Clită (58 de ani), nimeni altul decât celebrul ucigaş al Securităţii de altădată, a fost dat în urmărire. Ieri seară, el s-a predat autorităţilor suedeze din oraşul Malmo, aflat la 40 de kilometri de locul crimei.

Acolo, a recunoscut sec: “Am omorât o femeie”. De altfel, înainte de a merge la Poliţie, el a luat legătura prin telefon cu ziariştii de la ABC din Norvegia, cărora le-a spus cine e şi ce a făcut. Întrebat de jurnalişti de ce a ucis, Clită a dat un răspuns halucinant: “Sunt un criminal adevărat”.

L-a omorât în bătaie pe inginerul Gheorghe Ursu

În anii ’80, Marian Clită, care pe atunci avea 30 de ani, era deja un client vechi al puşcăriilor. Condamnat la ani grei de închisoare pentru tâlhării şi spargeri de locuinţe, el a ajuns la o înţelegere cu Securitatea, după ce i s-a promis că va fi eliberat mai repede. Concret, în anul 1985, Clită a fost închis în aceeaşi celulă din arestul Miliţiei din Buc

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

HotNews acum 23 minute
Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Hotel din AntalyaFoto: K. Kreder / ImageB

VIDEO Imagini cu bătaia dintre deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu

G4Media acum 15 minute
Camerele de supraveghere din Parlament au surprins bătaia dintre deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/WhatsApp-Video-2024-05-21-at-12.33.10.mp4 Conflict violent în Parlament între doi deputați. Fl

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum o ora
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum 32 minute
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum o ora
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 3 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Piaţa românească de investiţii imobiliare a încheiat primul trimestru cu tranzacţii de 202 mil euro

Mediafax acum 23 minute
România a avut cea mai bună performanţă în comparaţie cu celelalte cinci economii majore (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia) din Europa Centrală şi de Est (ECE), într-un context în care activitatea pe piaţa din regiune a fost redusă, iar

Asigurătorii anunță că au plătit anul trecut despăgubiri de 13 milioane de euro în urma incendiilor. Cu cât le-au crescut veniturile

HotNews acum 11 minute
​Despăgubirile achitate anul trecut de către firmele de asigurări pentru prejudiciile produse locuințelor de către incendii au depășit 63,3 milioane lei (cca. 13 milioane euro), în creștere cu 46% față de anul anterior, a anunțat marți UNSAR, asocia

Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe cu proba la limba română

HotNews acum 6 ore
Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe marţi cu proba la limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Miercuri va avea loc proba la matematică, iar elevii din part

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Vremea

București
acum

23°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°